Aceste 10 greșeli apar destul de des la turnarea betonului pe şantier. Sunt întrebat de beneficiari, despre motivele eşecului turnării şi ce pot face să le remedieze sau pe cine să dea vina. Reparaţiile betoanelor turnate prost sunt impractice, scumpe şi doar parţial posibile. În majoritatea situaţiilor, se “acoperă” problema pe cât posibil, în loc să se repare. Odată ce turnarea de beton s-a făcut prost, este enorm de greu să mai continui corespunzător. Este enorm de fustrant când vezi că se depune mai mult efort cu cârpeala comparativ cu timpul efectiv de pregătire pentru turnare.
[adinserter block=”3″]
Scriu acest articol pentru a vă ajuta să evitaţi pe cât posibil aceste mari greşeli înainte de a turna betonul. Betonul este un material foarte ieftin, dar clădirea din beton nu este la fel de ieftină din cauza expertizei necesare la turnare și a forței de muncă specializate. Dacă reușiți o turnare din beton o să obțineți o construcție rezistență mecanic, trainică și cu o valoare imobiliară mare. Dacă eșuați, atunci o să vă bântuie pe întreaga perioadă de exploatare.
1. Betonul este prea gros (vâscozitate mare)
Betonul vâscos este un lucru bun. Însă de cele mai multe ori, prima soluţie pentru această problemă este turnarea de apa în masa betonului, lucru care poate distruge betonul. Din nefericire este o greșeală care se face foarte des și care are un influență majoră în rezistența betonului final. Întărirea betonului, de fapt a pastei de ciment este o reacție chimică, orice cantitate de apă în plus nu va fi folosită în această reacție, dar va ocupa un loc în masa betonului. Apa în exces va genera un beton mai poros, cu rezistență mai slabă la compresiune.
[adinserter block=”3″]
Este bine să ai un beton foarte vâscos cu un conţinut redus de apă, însă doar dacă ai ceva mecanism de centrifugare sau vibrare a acestui beton. Dacă nu ai, atunci această vâscozitate este un dezavantaj şi va duce la o turnare nereuşită din unele puncte de vedere.Betoanele de foarte bună calitate au un conţinut mic de apă, iar din ele se fac elemente prefabricate de înaltă performanţă pentru infrastructură şi industrie.
Aceste betoane se omogenizează şi se introduc forţat în forme pentru a avea un bun contact cu cofrajul şi cu armătura. Nu vreau să vă spun că ele nu sunt bune pentru utilizarea pe şantier pentru că sunt nişte betoane excelente pentru pardoselile de beton armat elicopterizat sau amprentat. Însă nu este foarte practic să le utilizăm la turnarea în cofraje şi stâlpi sau tuburi de dimensiuni mici. Este posibilă o altfel de turnare cu beton vâscos, dar este nevoie de mecanisme de vibrare și centrifugare pe care pe găsiți de regulă la fabricile de prefabricate de beton.
2. Aruncarea betonului cu lopata sau turnarea de la o înălțime prea mare
Acest mod de punere în operă a betonului este greșit deoarece produce segregări. Segregarea betonului este aglomerarea de pietriș sau alte agregate în anumite locuri fără ca acestea să fie legate de liant, adică de ciment. Betonul cu segregări nu mai este omogen și din această cauză rezistența acestuia este afectată semnificativ. În plus, în zonele cu segregări, armătura nu mai este protejată și va fi afectată de coroziune. Nici dozarea agregatelor nu mai corespunde pentru că poţi avea lipsă de omogenizare în agregatele betonului, cele grele zboară într-o parte, iar cele uşoare şi laptele de beton, ajung în altă parte.
[adinserter block=”3″]
Segregările care nu sunt profunde pot fi remediate relativ ușor. Dacă segregarea este extinsă în adâncime, betonul afectat se va îndepărta cu foreza, iar în anumite situații se poate ajunge până la demolarea și refacerea completă a elementului de beton. Nu doar părțile formate din multe agregate și puțin ciment sunt afectare, ci și cele care nu au agregate. Acolo o să avem lapte de ciment care se va întări diferit de restul betonului. Acolo se vor dezvolta cele mai mari fisuri. Aruncarea betonului de la înălțime produce dezechilibre care tind să compromită parțial sau total turnarea.
Segregarea elementelor se mai poate produce și altfel. Cu cât elementul de beton este mai îngust sau distanța dintre armături este mai mică, cu atât probabilitate să avem aceste segregări este mai mare. În articolul Care este distanța minimă între barele de armătură? am explicat cum o distanță mică între armături poate contribui la aceste segregări.
3. Turnarea betonului în cofraje ne-etanșe sau turnarea direct pe perna de pietriș
Genul acesta de greşeli sunt destul de stupide şi duc la pierderea laptelui de ciment din compoziția betonului proaspăt. Se va vedea cu ochiul liber și nu trebuie să fii expert în betoane ca să-ți dai seama că lucrezi prost. Practic, se pierde liantul dintre granulele de agregat, obținându-se un beton sfărâmicios, cu rezistență redusă. Acest viciu conduce, de asemenea, la segregări, despre care am vorbit la punctul 2, dar cel mai evident efect este nisiparea betonului după turnare. Practic începe imediat să se macine şi oricât ai mătura nu mai scapi de praf.
[adinserter block=”3″]
Dacă avem cofraje prost executate, lucru foarte des întâlnit la cofrajele făcute de mână, putem amplasa o folie groasă de PVC pe întreaga suprafaţă cu care betonul intră în contact, astfel tot betonul livrat rămâne acolo. Pe noi ne interesează exact acest lucru. Faptul că turnăm o placă de beton nu înseamnă cu nu mai avem nevoie de cofraj. Adică împrejmuim zona unde urmează să fie turnată o placă de beton cu scânduri sau cofraj compus care este îngust și lung, dar trebuie sa nu uităm de aria perimetrală. Și ea trebuie constituită cu ceva.
Solul, pietrișul, pâmântul, etc. sau orice alt material din partea de jos acționează ca un suport mecanic. Însă doar ca suport mecanic. Noi trebuie să impermeabilizăm această arie de turnare ca orice alt cofraj. Aici nu se înțelege un aspect important al etanșeității pe care toate cofrajele trebuie să le aibă. În articolul 10 pași pentru turnarea plăcilor de beton peste sol am explicat mai pe lung cum să faceți acest lucru în mod corect.
4. Lipsa de muncă calificată de pe șantier și numărul redus de oameni
A turna betonul în cofraje, în bolţari, în ţevi, etc., nu este un proces chiar uşor. Pe lângă faptul că ai nevoie de o condiţie fizică foarte bună şi rezistenţă la efort fizic pe timp îndelungat, mai trebuie să ştii şi cum să îl torni. Aici experienţa joacă rolul cel mai important. Degeaba ţi se spune de 10 ori dacă nu faci odată. Densitatea betonului este de 2-2,5 tone pe metru cub. Dacă aveţi impresia că este greu să te lupţi cu apa, cu siguranţă a merge prin beton când se toarnă vi se va părea şi mai greu. Apa are o densitate de două ori mai mică ca a betonului.
[adinserter block=”3″]
Pentru că betonul se prinde de tine, deseori muncitorii neexperimentaţi care toarnă beton încălţaţi cu adidaşi, vor merge acasă desculţi pentru ca își pierd încălțămintea prin beton. Betonul în sine este un material ieftin, însă structurile de beton armat, în special cele cu mai multe etaje, nu sunt. De cele mai multe ori, calitatea betonului turnat şi finisat depinde de gradul de pregătire a muncitorilor, de seriozitatea lor și de experienţă.
În situația în care muncitorii sunt turmentați, șansele vor scădea și mai mult. Idea de a face un alcoolic să renunțe la băut cu o zi sau două înainte de turnare nu este una bună. Frisoanele și tremuratul sunt simptome apar la 6 ore după ultimul pahar și poate dura câteva săptămâni. Nu te ajută dacă îi ceri muncitorului să nu mai bea cu câteva zile înainte. Asta este o decizie pe care trebuie să o ia singur cu câteva luni înainte de a se prezenta la muncă. În articolul De câți oameni ai nevoie pentru a turna o placă de beton peste sol? am explicat necesarul de personal.
5. Lipsa echipamentului de protecție la turnare
Lipsa mănuşilor şi a echipamentului de protecţie în general, poate avea un impact negativ asupra turnării. Asta înseamnă ochelari, cizme de cauciuc, cască şi salopetă. Este nevoie de îmbrăcăminte care te acoperă complet. Mănuşa trebuie să fie impermeabilă şi calduroasă. Nu doresc să spun ce se poate întâmpla dacă betonul în ajungea în încălţăminte sau mai rău în ochi. Problema betonului este că el începe să te ardă până devine doar problema ta, nu a firmei și nu a beneficiarului. Aceste arsuri încep de la câteva minute de la intrarea betonului în contact cu pielea.
[adinserter block=”3″]
Durerile pot culmina pe la 48 de ore de la expunere. Dacă crezi că o să poți continua o turnare de 6-8 ore cu echipamente necorespunzătoare, atunci în mod sigur vei afla pe parcurs că nu-i așa. Desigur, ce-i mai rău vine după încheierea turnării. Momentul vibrării betonului este important. Ar fi bine să avem o echipă de muncitori odihniţi, hrăniţi şi bine echipaţi. Ei trebuie să fie apţi pentru a se lupta cu betonul o zi întreagă. Pompa de beton şi cifa, costă pe timp, iar o întârzierea costă bani pentru beneficiar.
Timpul în care betonul este lucrabil este limitat şi el. O echipă sau grup de muncitori obosiţi, însetaţi care simt arsuri la mâini, nu va da rezultatele dorite. O să apară impresia de neglijenţă grosolană şi când nu este cazul. Când spun echipament de protecție mă refer până și la o mască sau ochelari mari pentru față. Cineva mă întreba la un moment dat de ce sunt betoniștii îmbrăcați ca de iarnă având în vedere că erau 30 de grade Celsius afară. Răspunsul avea legătură cu acoperirea totală a pielii, chiar și a celei de pe față.
Bună ziua am si eu câteva forme de stalpisori și la decofrare îi gasesc la partea superioară fisurati , mă puteți ajuta? Îi vibrez cu un ciocan de cauciuc și un aditiv ptr.fabricarea pavajului
Multumesc
1. Utilizați un pistol spray pentru a pulveriza pastă cimentoasă în forme. Vă va da un finisaj mult mai bun. Apoi turnați restul betonului.*
2. Utilizați armătură sub formă de fibre polimerice pentru a arma stâlpisoțul de beton.
3. Decofrați abia după 72 de ore.
*dacă nu faceți pulverizarea, fibrele de plastic vor fi vizibie în exploatare și va arăta ca un beton păros/chel…. deci trebuie.
Rezultatele se vor îmbunătății considerabil.
Vreau sa torn placi de beton in curte si vreau sa reziste in timp si la inghet.Ce sa fac?
0785946491
Multumesc!
Salut Ioan, am scris un articol despre asta. Îl poți accesa https://www.constructosu.eu/10-pasi-pentru-turnarea-placilor-de-beton-peste-sol/
Buna ziua. Am casa in forma de L si este orientat spre nord. Betonul din partea casei unde nu ajunge soarele, este plin de verdeata si s-a macinat . Ce pot face ? L-am turnat deja de doua ori si nimeni nu stie cum sa ma ajute.
Nu are absolut nicio legatură cu orientarea. E betonul prost și/sau manopera prostă. Sunt betoane hidrotehnice care pot fi exploatate cu siguranță și success, 50-70 în condiții marine și alte medii foarte aspre. Bunicul meu a turnat un beton beton în fața casei acum 35-40 de ani. Deși a crăpat pentru că nu a fost armat, pe alocuri este oglindă, fără pic de măcinare. Deci, dacă s-a putut înainte de 89 când stăteam la coală la cartofi, acum cu siguranță se poate. Contractați o firmă de construcții care știe ce face.
Buna ziua, in urma cu câteva zile mi s a turnat placa dintre nivele și sunt unele locuri unde se vede fierul, cum pot remedia aceasta problema și care sunt urmările?
Va mulțumesc!
Salut Andrei. Din nefericire urmările sunt destul de grave și nici nu prea mai poți face. Această pățanie este ca un fel de a da cu mașina peste cineva după ce te-ai urcat beat la volan. În primul rând, treaba e groasă/nasoală/de nedorit, apoi, nu prea mai poți să dai timpul înapoi și nici să o repari în totalitate. Ce poți să speri este că nu a murit nimeni și că nu o să mai faci pe viitor. Cam atât cu metafora mea. De curiozitate, armătura este vizibilă în partea de sus, adică pe podeaua acelui nivel? sau în partea de jos, acolo unde a susținut cofrajul?
Nu îți cunosc proiectul și situația, însă armătura expusă pe partea dorsală, adică acolo unde a fost cofrajul, reprezintă cea mai dezavantajoasă situație. Sus o mai dregi cumva, o mai ascunzi, o mai protejezi cu o șapă. Nu își va face treaba, dar măcar nu ruginește accelerat.
Apropo, Târgu Mureș se scrie cu â din A, nu î din I. La tine pe site.
Buna ziua as dori sa stiu si eu daca pe o placa de beton deja turnata in curte se poate turna un alt strat de beton improntat si care este grosimea minima . Multumesc
Nu! Teoretic este posibil, dar ea ar trebui să fie așa de groasă, așa de scumpă și așa de dificilă, încât ar schimba peisajul și ridica nivelul într-un mod greșit. Luați un ciocan pneumatic sau electric și spargeți toată curtea. Apoi aduceți curtea la același nivel ca să iasă o lucrare de calitate. Împrăștiați nisip, instalați cofraje și folie de PVC pentru protecția viitoarei plăci, etc. Am scris o serie de articole care explică ce trebuie să faceți mai departe.
https://www.constructosu.eu/10-pasi-pentru-turnarea-placilor-de-beton-peste-sol/
Buna seara, am o întrebare in afara subiectului dar profit de bunăvoința Dvs sa va intreb: eu produc de1 an capace și accesorii din beton pentru garduri. Toamna trecută am comandat un palet de ciment pe care am început sa îl folosesc de o luna. Cimentul a stat pe palet dar expus la aceleași temperaturi de afara, chiar și in depozit pentru ca spațiul nu este încălzit și nici izolat termic in vreun fel. Fiecare sac desfăcut are cimentul pietrificat pe contur, ce e in mijloc are consistentă moale si cremoasă chiar dacă se mai formează bulgari. Am cernut prin sita fina tot ce mi s-a părut ca ar “corespunde” cu ceea ce trebuie sa fie cimentul. Folosesc o rație de 3:1 ciment și agregate. Matritele sunt tratare cu „chimicală de decofrare” înainte de fiecare turnare. De când folosesc cimentul asta “reciclat” de care ma cam doare inima sa îl arunc, pentru ca și aruncatul asta ma costa o grămada de bani, decofratul e o loterie la care nu mai fac fata psihic. Jumătate dintre elemente nu ies, in sensul ca o pelicula de jumătate de cm grosime se lipește de matrita și pe elementul de beton am o gaura de la 1 la 10 cm prin care se văd agregatele atât de urat de ma ia spaima. Cred ca este acel lapte de ciment, care in matritele mele piramidale de exemplu se strânge in vârf și rămâne lipit acolo. La cele plate, rămâne lipit de partea plata. Va rog mult, o explicație posibila pentru fenomen? Dacă cimentul e cauza, îmi puteți spune ce pot sa fac cu restul (am folosit 4 saci) dacă poate fi utilizat in alte lucrări? Mulțumesc mult!
Bună Mădălina. În primul rând, nu mai utiliza ”chimicala de decofrare”, ci utilizează ceară sub formă de spray, o lași să se întărească, apoi ulei vegetal, aplicat tot cu sprayul (chiar dacă lasă pete) și betonul nici nu va atinge defapt cofrajul. Da, ceara este mult mai scumpă, dar funcționează mirific, și iese extraordinar de bine chiar la derorațiuni de dimensiuni mici, gen 30 mm. Cimentul tău e compromis, el s-a hidratat și nu mai poate fi utilizat, mai ales la prefabricate de beton. Am scris articolul https://www.constructosu.eu/care-este-durata-de-viata-al-unui-sac-de-ciment/, tocmai că se întâmplă destul de des. Eu evit să cumpăr ciment la sac și prefer silozul închiriat, acolo unde este posibil. Pentru o afacere de prefabricate de beton, ar cam trebui. Aș lucra la întregul proces. M-aș uita la armarea betonului cu ace sau fibre, aș aplica cu stray cimentul în colțurile dificile, aș utiliza un vibrator cu rezonanță, apoi aș inspecta chiar suprafața cofrajelor, textura materialului inițial, tendințe de îmbătrânire, etc.. Sunt multe aspecte care pot fi îmbunătățite, ca să „faci față psihic” mai bine. Tot ce am spus eu aici este foarte simplu, doar că trebuie să studiezi un pic și apoi să testezi, când nu merge ceva, atunci prin eliminare. Apropo de utilizarea acelui ciment. El se poate utiliza la întărirea drumurilor și a potecilor.
Mi s-au turnat 18 mc de beton C16/20 in elevatie si mai erau necesari 4,5 MC deoarece constructorul a gresit calculul. Ce probleme credeti ca pot aparra cand continui turnarea? (Mentionez ca exista goluri ramase neturmate si nu in peretele exterior al casei). Ajuta un vibrator ?
Bună, Andreea. Nu! s-a ratat turnarea. Trebuie spart, refăcut și returnat. Comanda s-a greșit grosolan. Betonul se comandă întotdeauna mai mult cu 10-15%, pentru unele elemente de testare, curatare a tropei sau a topoganului de beton, înainte și după turnare. Vibratorul te ajută să amesteci straturile proaspete de beton între ele, nu unul vechi întărit și unul nou moale. Dacă torni iar, stratul subțire de deasupra, pe care tu vrei sa pui peretii interiori si exteriori, vor sta pe un beton care se va desprinde de turnarea principala. Asta e o problema structurala si de amenajari interioara, va vibra, va suna a gol, se vor desprinde plăcile de gresie sau sapa de pe acea noua turnare, ca va fi destul de subtire….
Buna ziua. Constructorul a turnat beton mort in talpa fundatiei apoi la realizarea armaturii pentru grinzile fundatiei avem o distanta de 30-40 cm intre betonul mort si armatura elevatiei.
Care at fi solutia? Prelungirea armaturii pana mai jos? Sau se mai poate turna beton mort din nou peste cel existent?
Multumesc
Salut, Cristian. Acel beton mort se numește beton de egalizare și are rolul de a crea o suprafață pe care să lucrezi în condiții bune și corecte. Acest “beton mort” cum spui tu, ar trebui să aducă toată “talpa” fundției la același nivel. Peste acest beton mort trebuie să amplasăm hidroizolația, distanțierii, inserțiile, etc. și să ne ajute să păstrăm armătura și mediul curat în așteptarea betonului. Nu cunosc proiectul tău, dar elementele de legătură a fundațiilor de sub stâlpi, aceste grinzi, ar fi trebuit să fie la fel de adânci ca restul fundției. Dacă nu sunt, dar s-a săpat oricum un șanț de fundație, atunci se va umple cu beton când turnăm fundația. Acolo, pe “talpa fundației” este mai important să ai armătură longitudinală și laterală șanțului, decât legături de armătură de jos în sus. Ceva nu îmi place la proiectul tău, sper să nu fie o clădire mare…
Buna ziua! In toamna am turnat peretii subsolului casei si am cerut la statia de beton echivalentul lui b300(c18/c22). Greseala mea a fost ca nu am luat probe si nici factura si certificat de conformitate al betonului intrucat am mai cumparat beton de la firma respectiva si nu au fost probleme. Problema este ce mi se pare ca betonul nu este cel solicitat si este mai slab. Se pot face ceva teste si vazut dc am dreptate? Pp ca de tragere la rapsundere a firmei nu poate fi vorba desi exista martori ca am luat beton de acolo