Deseori apare argumentul posibilității de adăpost, chiar în clădiri rezidențiale cu pereții groși. În acest articol am să vă argumentez de ce acest argument este foarte slab și care sunt implicațiile amenajării unui adăpost în niște clădiri cu pereții groși, indiferent din ce sunt ei construiți. Însă, pentru început voi explica niște concepte despre vizibilitate, formă, înălțime, interesele unui potențial atacator. Într-un sfârșit, voi scrie și despre unele avantejele ale unui adăpost suprateran cu pereții groși, chiar dacă este sunt foarte puține.
Adăposturile în clădiri fortificate permanent sau temporar au tot existat în istorie, însă după primul război mondial, a devenit foarte clar că zidurile groase nu te mai puteau ajuta prea mult. Înainte de primul război mondial, pericolul erau navele de război, care aveau tunuri masive la bord. De aceea, majoritatea porturilor se doreau fortificate cu piatră. În prezent, puterea bombardamentelor este așa de mare, încât clădirile supraterane, indiferent cât de masive ar fi și câte resurse am irosi pe construcție, nu pot servi ca adăpost.
O clădire poate fi o țintă sigură
Printre cele mai mari dezavantaje ale adăposturilor amenajate în clădiri supraterane se numără posibilitatea de a fi țintit, sau de a fi bombardat din cauza clădirilor învecinate. O clădire cu pereții groși poate reprezenta un bun punct strategic și de adunare pentru forțele de apărare și un motiv să se afle exact acolo. Asta ar atrage asupra adăpostului bombardamente suplimentare și concentrate sau poate servi ca o țintă pentru artilerie și tancuri. Totul depinde de detalii, locație, proximitatea altor clădiri, etc. Clădirea ar trebuie să fie cât mai departe de ceva important.
Amplasarea adăpostului în vecinătatea unor clădiri înalte sau lângă rezervoare de muniție, combustibil, substanțe periculoase, poate însemna că și în cazul în care clădirea nu este lovită direct, pot exista daune provocate de prăbușiri, incendii, explozii sau o combinație de factori. Când îngropăm un adăpost în sol, chiar dacă circumstanțele acestor posibile daune sunt similare, efectele vor fi reduse semnificativ. Dacă adâncimea este suficientă, atunci daunele nu vor mai avea loc. Se simte când explodează ceva sau când cade o clădire înaltă, dar nu produc daune asupra adăpostului.
Când am explicat ce este ecluza unui buncăr anti-atomic, am subliniat importanța mascării ei. Ecluza este camera etanșă care intermediază intrarea într-un adăpost. Practic, această ecluză face legătura între subteran și suprateran și sunt mai multe la număr. Tradițional, am numit-o intrarea în buncăr, dar intrarea în buncăr este acolo în subteran, unde exploziile nu pot distruge intrarea sau mecanismul de deschidere a ușilor blidate. Intrarea de la suprafață este intrarea în ecluză, iar următoarea intrare este cea în adăpost.