Centrala termică în condensare este cea mai modernă și avantajoasă soluție de încălzire a locuinței cu gaz. Vreau să încep prin a spune că ea este întotdeauna o centrală chimică. Nu există centrală electrică cu condensație. O astfel de centrală termică poate fi montată într-o garsonieră mică, datorită dimensiunilor relativ reduse. Am menționat acest lucru, pentru că deși financiar nu se poate compara cu un boiler alimentat cu biomasă, putem considera că este cea mai eficientă soluție pentru spațiile mici și foarte mici.
Centralele termice pe gaz în condensare au însă și alte avantaje, dar și câteva dezavantaje, pe care vi le voi explica, un pic mai jos. Sunt mult mai multe avantaje decât dezavantaje, iar cu trecerea timpului, dezavantajele devin din ce în ce mai puțin deranjante, cu excepția unuia. Voi pune accent pe acel dezavantaj, pentru a vă explica de ce este foarte important. Dacă nu îl cunoașteți, atunci centrala termică pe gaz cu condensație, nu va funcționa așa cum trebuie și nu vă va oferi toate avantajele menționate.
Care sunt avantajele unei centrale termice cu condensație?
Centrala termică pe gaz cu condensație se mai numea centrală cu recuperare. Ele au un grad ridicat de eficiență, tocmai datorită sistemului de condensare, care acționează ca un recuperator. Are loc o recuperare a căldurii din vapoii de apă, care altfel ar fi fost evacuați în exterior imediat după ardere. Practic, energia termică blocată în vaporii de apă, sunt condensați pe o suprafață rece din centrală și se recuperează o parte din energia care altfel s-ar fi aruncat în exteriorul clădirii, pe tubul de evacuare.
La o centrală eficientă, inclusiv cele cu condensație, tubul de evacuare este confecționat din două tuburi metalice concentrice, cu un transfer termic între aerul care pleacă și cel care vine. Astfel recuperăm energia care s-ar fi pierdută cu gazele evacuate, acestea fiind dioxid de carbon, azot, și alte gaze care care nu participă la procesul de ardere. Dacă doriți să înțelegeți mai bine ce se întâmplă în procesul de ardere, atunci vă recomand să citiți articolul unde am explicat despre centralele termice pe gaz cu condensare și cele fără condensare.
În concluzie, centrala termică în condensație, pe lângă faptul că recuperează energia altfel pierdută prin vaporii de apă, mai recuperează și căldură altfel pierdută prin gazele de evacuare. Aceste două situații fac diferența între o centrală termică pe gaz, clasică, care are o eficiență de 70-75% și una cu condensație și recuperator care poate avea o eficiență cu 10-15% mai mare, adică una de 80-90%. Dacă vi se pare o eficiență mai mică decât cele pe care le-a promis producătorul, vreau să citiți subpunctul următor.
Cum explicăm minciunile din campaniile de marketing ale producătorilor de centrale?
O să observați că majoritatea producătorilor și distribuitorilor care vând centrale termice, pe gaz, cu condensație, vin cu cifre de genul 110%, sau 108%. Pentru că este o utopie, și pentru că NU este posibil acest lucru, vreau să vă explic cum au ajuns ei la aceste cifre. Au gândit două lucruri principale. În primul rând, au luat eficiența standard de la o centrală clasică fără condensare și au numit-o linie de bază. O să mai tot întâlniți acest termen, linie de bază, pentru că se utilizează peste tot în eficientizarea clădirilor.
Linia de bază este nivelul de la care pornim când îmbunătățim și este un termen existent. Dacă nu poți să eficientizezi ceva suficient, o cobori și apoi vii cu perle dinalea gen 108% eficientă, sau energie din nimic. Oameni de știință, doar de-ar ști ei că există așa ceva, și-ar băga gheara în gât. Practic, ei consideră linia de bază ca ÎNTREAGA eficiență posibilă cu acel design și apoi mai crează o inovație pentru a îmbunătății designul centralei, oferind ceva în plus. În loc să spună că au îmbunătățit cu o zecime, o eficiență de 70%, la 77%, adaugă acel procent la o eficiență absolută, de 100%. Ca și cum ar exista așa ceva.
Își bazează marketingul pe faptul că oamenii nu știu matematică de clasa a 6-a și că oricum nu trebuie să dea nimănui justificări. Pur și simplu nu trăim în genul de lume în care minciuna se pedepsește. Există boilere pe gaz, cu sisteme cascadate de recuperare și dimensiuni enorme, care se apropie de 96% eficiență, între energia introdusă sub formă de gaz și cea scoasă sub formă de căldură. Însă acele sisteme sunt scumpe, cascadate, cu mai multe trepte de utilizare a temperaturii și sunt monitorizate constant.
Care este condiția de operare pentru a păstra avantajele de eficiență?
O să auziți că “centralele cu condensație trebuie instalate și exploatate corect”, măcar când achiziționați și montați centrala. Este important să fie așa, iar în continuare am să vă explic motivul și ce înseamnă efectiv această condensare a vaporilor de aer. Practic, centrala în condensare funcționează la temperaturi mai mici, comparativ cu cea clasică. Apa care vine pe retur, trebuie să fie suficient de rece pentru a coborâ suficient temperatura vaporilor de apă și să-i lichefieze. Apa mai rece venită de pe retur este încălzită un pic de procesul de condensare.
De aici vine principala eficiență a centralelor cu condensație. Dacă cumva centrala este setată și/sau operată incorect, acea condensație nu va funcționa, chiar dacă teorectic centrala este echipată cu schimbătorul de condensare. Asta va însemna că ne luăm la revedere de la eficiență, dar și că centrala se va deteriora mai accelerat, având elemente constructive menite să fie exploatate la temperaturi cu 30 grade Celsius mai puțin. Că să discutăm despre ceva concret, cifrele sunt menționate în continuare.
Dacă temperatura apei pe tur-retur este 80-60 grade Celsius, atunci eficiența reală a centralei va fi undeva la 70-75%. Avem o diferență de 20%, între tur și retur. Dacă temperatura apei tur-retur este de 50-30 grade Celsius, deja este posibilă condensarea, apare funcționalitatea schimbătorului de căldură secundar care recuperează căldura din vapoii de apă de la ardere și eficiența reală a centralei se poate schimba chiar cu 10-15%, mai ales dacă este cuplat și cu recuperarea gazelor din tubul de emisii.
Care sunt dezavantajele unei centrale termice pe gaz, cu condensare?
Al doilea dezavantaj, pe lângă faptul că trebuie să fie operată în anumiți parametri pentru a beneficia de eficiența posibilă, este legat de costul de achiziție. Centralele cu condensație sunt centrale relativ scumpe, cu prețuri de aproximativ 25-50% mai mari ca cele clasice. Adevărul este că nu prea mai găsiți centrale termice pe gaz fără condensator, campaniile de marketing vă îndeamnă la o schimbare de fapt, nu la o alegere. Nu este un produs ideal pentru cabane, locuințe temporare, etc.
Al treilea dezavantaj este nevoia de manoperă specializată și întreținerea tehnică “pe bune” a centralelor. Nu cum fac majoritatea angajaților de la firmele autorizate I.S.C.I.R., când fac revizia tehnică obligatorie a centralei. Însă și fără verificarea parametrilor de funcționare, există unele indicații că centrala termică pe gaz NU are șansa să ne ofere eficiența maximă pe care a oferit-o în prima zi. Acest lucru este valabil și la centralele convenționale pe gaz, dar cele cu condensare sunt mai complexe și au elemente în plus.
Ultimul dezavantaj, pe care îl mai consider menționabil și pe care este util să-l aveți în vedere, este legat de scurgerea lichidului de condensare. O să puteți observa că se strânge o cantitate impresionantă de apă pe măsură ce centrala funcționează. Când centrala termică este amplasată într-o cameră tehnică, așa cum am explicat în articolul despre designul camerei tehnice în care se montează centrala termică, problema este ușor de rezolvat. Însă, când este montat în bucătărie, scurgerea centralei trebuie luată în considerare ca un element al instalației.
Care este durata de viață medie a unei centrale termice cu condensație?
Durata de viață medie a unei centrale termice cu condensație, poate fi văzut tot ca un alt avantaj, dar el poate fi și un dezavantaj, când nu este respectat regimul de funcționare menționat mai sus. Am lăsat acest subpunct la urmă pentru că în funcție de montaj, exploatare în timp și inspecțiile tehnice, model, producător, etc., poate fi un avantaj sau dezavantaj. În funcție de producător și de model, o centrală în condensare, dacă este corect montată și întreținută corect prin revizii anuale, va fi mai longevivă ca o centrală clasică.
Nu vreau să fac predicții generalizate, dar dacă ea și componentele ei interne funcționează în parametri, o astfel de centrală poate fi exploatată până la 20-25 de ani, însă majoritatea au o durată de viață medie de vreo 10 ani. Financiar vorbind, așteptați-vă să o schimbați odată la 10 ani. Idea este să trageți de ea cât mai mult timp sau cât timp ea își păstrează funcționalitățile și exploatarea în siguranță. Schimbarea ei se face atunci când are revizia tehnică, adică cea de 10 ani. Verificarea este făcută la maxim 2 ani și revizia la 10 ani.
Statistic vorbind, centrala se schimbă după 10 ani și apoi din doi în doi ani pe măsură ce vin verificările tehnice obligatorii. Sau după 20 de ani, și apoi din 2 în 2 ani există posibilitatea să nu mai poată fi reparată, este un model prea vechi, etc. Cert este că acestea două sunt pietrele de hotar în durata medie de exploatare a unei centrale termice pe gaz. 20 de ani este mai mult pentru centralele de calitate și 10 pentru cele mai ieftine centrale pe care le găsiți în ofertă. Acestea sunt cele mai importante avantaje și dezavantaje ale unei centrale termice în condensare.