Mi-am propus să scriu acest blog pentru a educa. Am fost destul de entuziast când eu le-am învățat și mi-am spus că merită să le și transmit. Informațiile acestui site sunt privite într-un spectru destul de larg și poate că nu se observă felul în care ele sunt conectate. Însă urmărind acest blog o să poți învăța să construiești calitativ și să înțelegi în detaliu cum să procedezi în cele mai întâlnite situații. Trebuie să recunosc că unele articole sunt grele și complicate, deși nu le-am intenționat așa. Încerc să ceva în cel mai simplu mod posibil.
[adinserter block=”3″]
Unele lucruri se învață la facultăți tehnice și este nevoie de cunoștințe temenice de chimie, fizică și matematică pentru a fi înțelese. Pe măsură ce experiența mea profesională se adâncește, am să vin cu articole din ce în ce mai complexe și mai concrete. Articolele mele se schimbă tot timpul pentru că învăț informații noi și creez conținut foto nou. Încerc totuși să fac un blog pentru toată lumea, nu doar pentru o nișă foarte îngustă de cititori. Există și acest argument.
Câteva lucruri despre experiența mea profesională
Între anii 2007 și 2009 m-am ocupat de cablarea structurată a rețelelor de telecomunicații. Activitatea mea a inclus lucrări de construcții destul de avansate și operarea de echipamente de carotare în betonul armat, tăiere de oțel masiv și foraje orizontale. Am învățat din acestă experiență și am creat seria de articole 1n-cu3and – Cum să carotezi în suprafețele și construcțiile de beton armat. Tot în acel timp am învățat cum să planific și să execut lucrări de fibră optică și cupru. Aceste informații sunt împărtășite de mine în articolele unde vă învăț să cablați structural locuințe, clădiri de birouri și spații industriale.
[adinserter block=”3″]
Voi pune mai mult accentul pe elementele pasive, dar și pe cele active atunci când este relevant. Între anii 2009 și 2012 am construit locuințe moderne în diferite locații din Marea Britanie. Aici am avut ocazia să lucrez cu bugete mari și cu materiale care nu se găsesc la orice pas. Am învățat mult pe partea de Project Management în domeniul construcțiilor. Aici am înțeles cât de important este să ai o logistică bună. Precum și capacitatea să anticipezi ce se va întampla cu construcția și bugetul, din timp. Am lucrat cu softuri de management pe linia timpului de execuție, dar și cu softuri de design 3D care mă asista la bugetare, estimări și achiziții.
Din 2015 și până în 2017 am lucrat la soluții arhitecturale complete pentru case pasive și structuri prefabricare în hală sau atelier ce urmau a fi îmbinate rapid pe șantier. Așa am ajuns să mă certific ca sudor și să mă profilez pe partea de construcții și confecții metalice. Am să încerc să vă țin la curent cu învățăturile dobândite de acum încolo și vă recomand pagina Despre mine pentru o descriere mai detaliată. Pe măsură ce studiez cât mai multe procese industriale mă întrept spre designul de produs. Mai precis, cred că țintesc în direcția utilajelor de precizie și a automatizărilor.
Felul în care segmentez informaţia în structura blogului
Am creat categorii și subcategorii pentru diferitele domenii despre care voi discuta. Dacă te interesează un subiect anume, atunci poţi să citeşti doar articolele din acea categorie. Se poate naviga şi din articol în articol până consideri că ai destulă informaţie despre acel subiect. Unele teme sunt dezbătute într-un singur articol. Altele sunt mult mai complexe pentru că știu mai multe despre acel subiect. Am creat serii de articole pentru a fragmenta informația și a simplifica procesul de învățare. Recomand urmărirea seriilor până la partea finală pentru a înțelege cu adevărat subiectul.
[adinserter block=”3″]
Articolele sunt susținute de fotografii care asistă într-o oarecare măsură ce scriu. Încerc să vă arăt fotografii făcute de mine sau găsite pe internet, în funcție de relevanță și aplicabilitate. Uneori segmentarea are trimiteri la articole de specializare, adică articole care vă explică pas cu pas cum să construiți cu mâna voastră. Alteori sunt articole informative cu scopul de a înțelege un proces. Înțelegerea procesului vă va ajuta să controlați și să supraveghiați un proiect. Puteți să vă abonați la newsletter pentru a primi un mail de fiecare dată când public un articol nou.
În fiecare săptămână, sau mai des, voi publica un articol sau o pagină. Abonându-te vei putea să le primești imediat și pe mail. Adresa ta de email nu va fi folosită în alte scopuri și nici nu va fi înstrăinată altor site-uri/firme/persoane/etc. Întotdeauna vei avea posibilitatea să te dezabonezi oricând dorești. Vreau totuși să se înțeleagă faptul că nu sunt un expert în securitate IT. Și până la urmă folosesc o platformă WordPress. Platforma WordPress este un CMS scris de altcineva, iar codul sursă îmi este în continuare parțial necunoscut.