Există suprafețe minime pentru spațiile de locuit. Acestea sunt dependente de numărul de persoane care locuiesc la adresă, în cadrul unei familii. Pe lângă suprafețele totale minime pe care trebuie să le îndeplinească o locuință, vom vedea și felul în care aceste suprafețe sunt împărțite pe funcționalități. În trecut am scris un articol despre reguli pentru dimensionarea camerelor într-o clădire rezidențială, iar acolo am pomenit o lege care menționează aceste suprafețe minime. Este vorba despre legea Legea 114 din 1996.
[adinserter block=”3″]
Consider că este important să cunoașteți această lege înainte să vă apucați de plănuit sau construit. Evident că întâi ne apucăm de planuit, iar după suficient răgaz și modificări, apoi de construit. Vreau să o spun acum din capul locului. Acestea sunt suprafețe minime, nu recomandate. Dacă locuiești în spații mai mici, vei începe să dezvolți probleme emoționale, care mai târziu se vor transforma în probleme psihologice. Mai bine stai în chirie într-un spațiu acceptabil, decât să cumperi o cușcă de beton într-un viitor ghetou.
Înainte de toate, să punem datele în context
Vreau să discutăm un pic despre cifrele pe care le voi pomeni în acest articol. Dacă nu vă spun asta, e posibil să faceți un dormitor de 12 m2 sub forma unui vogon. Un exemplu intenționat exagerat ar fi un dormitor de 1,2 metri x 10 metri. Asta nu va însemna că s-a respectat suprafața minimă. Repet! acestea sunt suprafețe minime și trebuie să alegeți forme cât mai apropiate de pătrat. Adică dacă aveți un dormitor de 12 m2 faceți un o dimensionare de 3 x 4 metri și apoi adăugați la una din laturi, de preferat cea cu fereastra.
[adinserter block=”3″]
O altă precizare importantă este faptul că aceste camere sunt pentru locuit. Adică ele nu pot fi ocupate cu prea multe dulapuri, spații de depozitare, electrocasnice sau piese permanente. Un alt exemplu exagerat este suprafața minimă de 4,5 m2 al unei băi. Nu putem să avem o cadă, un bideu, un vas de WC, un dulap pentru farduri, un coș pentru rufe murdare și niște fire de uscat rufe. O să o luăm razna dacă încercăm să introducem toate acest funcționalități într-un spațiu așa de mic. Dacă alegeți un minim, atunci alegeți și un stil minimalist.
Încă un argument ar fi faptul să aceste suprafața sunt minime, deci iar am repetat, și că ele sunt utile. Spațiul util este cel pe care îl vezi efectiv, după ce ai introdus țevile în masca lor, după ce ai termoizolat pereții pe interior, după ce ai pus oglinda pe perete. Aveți grijă că o să vă puteți fura foarte ușor și o să ajungeți să nu mai doriți să mai locuiți în acel spațiu. Aceste suprafețe minime nu sunt chiar mulțumitoare și să apropiați periculos de ilegalitate și disconfort. Sunt doar o limită pe care nu aveți voie să o depășiți.
Care sunt suprafețele minime și dimensiunile pentru dormitoare?
Hai să începem cu dormitoarele. Poate fi vorba despre un dormitor pentru o singură persoană, pentru două sau mai multe. Cele pentru două dormitoare pot fi pentru un cuplu, sau pentru doi frați sau chiar pentru doi profesioniști. Dacă este un dormitor pentru un cuplu, vom căuta să avem un dormitor cu o formă cât mai pătrată, de exemplu un minim de 4,4 x 5 metri. Dacă este un dormitor pentru doi frați, atunci vor fi două paturi diferite și vom căuta o formă mai lunguiață pe una dintre laturi. Gândiți și o eventuală așezare a acestor paturi, a dulapurilor, etc.
[adinserter block=”3″]
Apropo de suprafețe minime și de faptul că în dormitor avem nevoie de un pat și de câteva piese de mobilier. Aceste piese de mobilier pot fi patul, un dulap de haine și unul cu sertare, poate un taburel tapițat. Nu include un scaun de birou și un birou, nu include spațiu de depozitare pentru placa de surfing, mingea de basket sau pentru aparatul de fitness. Acest spațiu trebuie să fie liber, comod, cu căi de acces neobstrucționate. Când ai prea multe piese de mobilier într-o cameră mică este și foarte greu să facem curat.
Suprafața minimă a unui dormitor pentru o singură persoană este de 12 m2, iar pentru un dormitor de două persoane trebuie să aibă o suprafață minimă de 22 m2. În tabelul de mai jos, adică în legislație, sunt menționate alte valori, unde 12 m2 este suficient pentru 2 persoane, dar asta presupune probabil un pat suprapus, sau un dulap de haine foarte mic. Este o suprafață impractică pentru un cuplu care și-ar dori să doarmă alăturați, să aibă un dulap cu sertare, un dulap înalt cu haine și poate și alte piese de mobilier.
Suprafețele minime pentru locul de luat masa și pentru bucătărie
Pe acestea le prezint împreună, cu un motiv anume. Pentru locuințele mici și prea mici, pentru că despre acestea este scris articolul, vom avea oportunitatea să facem un artificiu constructiv. În loc să avem un perete despărțitor între spațiul în care pregătim masa și spațiul unde luăm masa, am putea să avem un brâu. Gândiți-vă la o parte stil bar, doar că mai jos, iar în acest spațiu să amplasăm masa de bucătărie. Aceasta poate fi utilizat ca blat de bucătărie, dar și ca piesă de mobilier unde se poate lua masa.
[adinserter block=”3″]
Al doilea artificiu constructiv pe care îl putem face este legat de peretele pe care este amplasată mobila de bucătărie. Încercați să aveți un perete comun între baie și bucătărie. Astfel coloana de țevi de apă, canalizare, ventilație, adică utilități utile ambelor spații, pot fi amplasat o singură dată. În articolul 1n-cu3and – Compartimentarea eficientă pe funcționalități a unei structuri rezidențiale am explicat unele principii care fac acest text un pic mai relevant. Pentru locuințe eficiente, vă recomand să urmați și sfaturile din acel articol.
Suprafețele minime împreunate pentru locul de luat masa și pentru bucătărie sunt foarte mici. Nu o să puteți să aveți invitați la masă sau să dotați bucătăria cu prea multe electrocasnice. Dacă cumva sunteți genul de persoană care gătește și mănâncă des sau care se relaxează gătind, probabil că o să doriți să măriți serios suprafețele minime. Artificiul despre care am pomenit eu mai sus, vă va ajuta enorm de mult în organizarea unui spațiu mic. Într-o bucătărie de 5 – 6 m2, nici nu puteți să puneți un scaun, efectiv nu există loc.
Concluzie și date recapitulate puse într-un tabel (valori minime)
Acest tabel îl puteți găși și la coada textului de lege menționată mai sus, mai precis anexa 1. O să observați că pentru o persoană singură, se cam presupune că dormim în camera de zi. Adică mănânci în birou, în bucătărie, în dormitor. Este o cameră de 18 – 20 m2, pe care o utilizați pentru orice. Singura cameră separată este baia. Uneori nu există nici hol, se intră direct în cameră. Nu este o situație fericită și asta presupune o suprafață minimă de 37 m2.
[adinserter block=”3″]
Sunt multe locuințe în România care au o suprafață utilă de 12 m2 sau 15 m2, etc. Vă avertizez să stați departe de astfel de locuințe. Vă pot duce într-o stare de depresie, anxietate, coborârea respectului de sine și chiar la suicid. Motivul pentru care legea a menționat suprafețele minime este că lucrul acesta s-a observat în timp. Se ajunge de la o problemă emoțională, la una psihologică, în scurt timp. La o suprafață de 12 m2, mai ales dacă lucrezi de acasă sau nu pleci în excursie în fiecare weekend, vei ajunge să trăiești într-o celulă, ca într-o închisoare.
Pers.
/fam. (nr.) |
Cam.
/locuință (nr.) |
Supr.
cam. de zi ( m2 ) |
Supr.
dorm. ( m2 ) |
Loc de
luat masa ( m2 ) |
Bucătărie
( m2 ) |
Băi
( m2 ) |
Depo-
zitare ( m2 ) |
Supr.
utilă ( m2 ) |
Supr.
cons- truită ( m2 ) |
1 | 1 | 18 | – | 2,5 | 5,0 | 4,5 | 2 | 37 | 58 |
2 | 2 | 18 | 12 | 3,0 | 5,0 | 4,5 | 2 | 52 | 81 |
3 | 3 | 18 | 22 | 3,0 | 5,5 | 6,5 | 2,5 | 66 | 102 |
4 | 3 | 19 | 24 | 3,5 | 5,5 | 6,5 | 3,5 | 74 | 115 |
5 | 4 | 20 | 34 | 3,5 | 6,0 | 7,5 | 4 | 87 | 135 |
6 | 4 | 21 | 36 | 4,5 | 6,0 | 7,5 | 4,5 | 93 | 144 |
7 | 5 | 22 | 46 | 5,0 | 6,5 | 9 | 5 | 107 | 166 |
8 | 5 | 22 | 48 | 6,0 | 6,5 | 9 | 5,5 | 110 | 171 |
Înălțimea camerelor este deasemenea importantă, în articolul despre dimensionarea camerelor într-o clădire rezidențială, nu m-am concentrat doar pe suprafețe, ci și pe înălțimi. În funcție de înălțimea locatarilor, se pot considera suprafețele care au o înălțime de minim 2,55 metri. Altfel chiar dacă la podea există suprafața, asta nu înseamnă că este un spațiu de locuit. În concluzie, stați departe de suprafețele minime. Dacă nu aveți suficienți bani, atunci mai așteptați sau căutați alternative, zone mai ieftine, faceți rost de mai mulți bani sau construiți gradual.