Hidroforul este un element aproape obligatoriu într-o rețea de alimentare cu apă. Deși unii locatari încă mai scot apa din fântână cu găleata, în concept modern, cel mai probabil vei utiliza un hidrofor. Prin intermediul hidroforului poţi urca apa de la nivelul subteran al forajului până la suprafață parterului sau la etaj. Înainte se foloseau castele de apă pentru a asigura presiunea la robinet, iar un hidrofor face acelaşi lucru doar că se foloseşte de termodinamică pentru a funcționa, nu de gravitaţie.
În mediul rural, mai ales acolo unde există suficient spațiu, prefer castelul de apă. Însă, multe din componentele instalației care urcă apa în rezervorul castelului de apă se regăsesc la un hidrofor. De fapt, castelul de apă și hidroforul seamănă foarte mult între ele, singura diferență fiind costul. Castelul de apă are un cost enorm și unele avantaje pasive. În timp ce hidroforul este un echipament mai degrabă activ, destul de complex și compact. Hidroforul înmagazinează puțină apă, în timp ce castelul cu apă înmagazinează cantități uriașe de apă potabilă.
Ce este un hidrofor?
În primul rând, un hidrofor este un sistem, nu doar un produs în sine. Când funcționează corect, el preia apă din fântână sau foraj și să o livrează la robinetul din locuință. Apa trece printr-o serie de componente, iar când ajunge la robinet, ajunge să fie o apă condiționată. I se modifică presiunea, calitatea și disponibilitatea. Disponibilitatea este trasătura care ne interesează cel mai mult, fiind posibilă fără funcționarea continuă a pompei.
Deși unele produse de pe piață vin într-o cutie bine ambalată, eu am să vorbesc despre componentele individuale ale hidroforului. Este cea mai bună abordare pentru a putea înțelege ce este un hidrofor cu adevărat. El are trei componente evidente și altele mai puțin vizibile. Cele evidente sunt pompa, vasul de expansiune și motorul electric. Majoritatea hidrofoarelor vor arăta ca un vas metalic sub presiune și un motor fixat pe acest vas.
Cele mai puțin vizibile sunt senzorul de presiune, regulator de presiune, distribuitorul, valvele, dar și altele. Pentru conectarea componentelor va fi nevoie de țevi de apă și de cabluri electrice. Un pic mai jos am pomenit despre amplasarea întregului sistem hidrofor într-un spațiu subteran unde nu poate să deranjeze fonic. Altfel poate fi o soluție foarte scumpă și o să fie nevoie să schimbăm des componentele sistemului.
Cum funcţionează hidroforul?
Având în vedere că am văzut ce este un hidrofor, sugerez să discutăm despre felul în care el funcționează. Propun să urmăm circuitul apei prin instalație pentru a înțelege cum funcționează corect un hidrofor. Apa este preluată din fântână de către o pompă. Ea poate fi submersibilă sau de suprafață. Cele submersibile sunt utilizate când adâncimea fântânii este mare. De obicei la foraje vom avea adâncimi așa de mari. Pompa este parte a hidroforului și în cazul celei de suprafață va fi acționată de un motor electric. Această pompă lucrează de două ori.
Ea urcă apa din foraj sau fântână, dar mai comprimă și aerul din vasul de expansiune prin introducerea acestei ape în vas. După atingerea unei presiuni predeterminate, pompa se oprește. Vasul de expansiune va funcționa la o presiune mai mare decât presiunea de la robinet. De aceea avem nevoie de un regulator. Vom dori să controlăm presiunea apei care iese din vasul de expansiune. La robinet vom avea o presiune maximă de 3 bar, iar în interiorul vasului de expansiune am putea avea chiar 15 bar.
Când presiunea din vas o să scadă și se apropie de 1-3 bar, atunci pompa va porni din nou. Toate aceste porniri și opriri ale pompei sunt indicate de un presostat care este conectat electric cu pompa. În designul sistemului, noi căutăm să avem niște porniri și opriri cât mai rare. Hidroforul va fi prevăzut cu tot felul de robinete și valve. Acestea ne vor ajuta să închidem și deschidem circuite de apă în timpul mentenanței și al eforturilor de diagnosticare.
Cum funcționează vasul de expansiune al hidroforului?
Orice hidrofor are cel puțin un vas de expansiune, în care se află gaz presurizat. În articolul Cum funcționează un vas de expansiune? am explicat pe lung cum funcționează acest vas. Sunt mai multe tipuri de vase de expansiune, dar vasul hidroforului este unul particular, datorită faptului că intră în contact cu apa potabilă. Scopul lui este să avem cât mai puține porniri și opriri ale pompei și implicit ale motorului electric ce pompează apa din puț sau fântână.
Vasele de expansiune pentru hidrofor sunt relativ mari, de la 30 de litri până la 2000 de litri. Uneori este mai convenabil să utilizăm două vase de expansiune, în locul unuia mai mare. Facem asta datorită redundanței, dar și a locului în care le amplasăm. Vasele peste 1000 de litri sunt foarte greu de introdus în clădire și au dimensiuni destul de independente de forma unei camere. În căminele subterane, accesul este mai favorabil, dar înălțimea este mai limitată.
Redundanța oferită de două sau mai multe vase de expansiune ne oferă un timp de răgaz până la schimbarea vasului sau a membranei. Presupunând că vasele sunt identice, în timp ce unul din vase este scos din funcțiune, pierdem jumătate din capacitate. Asta înseamnă că pentru aceeași utilizare a apei potabile, pompa va porni de două ori mai des. Există și vase de expansiune fără membrane, dar despre acelea voi explica într-un alt articol.
Unde se montează hidroforul?
Sistemul hidrofor are multe componente, iar pompa, vasul de expansiune, filtrele, echipamentele electrice și de presiune sunt cele mai evidente. Mai avem eventualele furtune şi ţevi, valvele, cât şi membrana din interiorul vasului de expansiune, toate au nevoie de condiții bune de depozitare şi operare. Unii beneficiari amplasează întregul sistem la demisol, lucru foarte bun pentru că în acest fel ferim elementele sistemului de temperaturi extreme. Însă eu vă încurajez, dacă este posibil, să construiţi un cămin subteran în curte sau o cameră tehnică.
Acest cămin subteran, construit din beton armat, găzduieşte întreagul sistem. Astfel zgomotul şi vibraţiile produse de motorul electric și de pompă nu se vor face simţite în locuinţă. Dacă sistemul hotărăşte că are nevoie să pornescă pompa la 3 dimineaţa pentru că s-a folosit baia şi presiune din vas a scăzut, atunci zgomotul pompei amplasate la suprafaţă ar putea să creeze disconfort. Majoritatea sunt destul de puțin adânci și de aceea ele sunt căptușite cu termoizolație la exterior.
În situaţia în care pompa este submersibilă, nu mai avem această problemă. Căminul amplasat în curte devine mai puţin relevant, însă eu tot aşa recomand să procedaţi. În timpul nefuncționării, un vas de expansiune are o toleranţă de viariație termică de 5 grade Celsius până la 35 de grade Celsius. Nu trebuie amplasat în cămine de beton armat unde temperatura poate scade sub 0 grade. În situaţia în care vasul de expansiune suferă temperaturi mai mici de 0 grade Celsius, atunci membrana se va deteriora rapid.