Constructosu'
  • Scopul
  • Articole
  • Ofertă
    • Consultanță
    • Advertoriale
  • Utilaje DIY
    • Circular cu masă
    • Fierăstrăul cu bandă
    • Aparat de sudură I
    • Aparat de sudură II
    • Compresor
    • Strung metal
    • Maşină de roluit
    • Mașină de îndoit profile
    • Berbec piloni
    • Tractor articulat cu șenile
  • Proiecte
    • Casă cu atelier
    • Ușă de garaj
    • Cutie fotografie de produs
Electrice , Energie

Conductorii electrici se trec prin tuburi rigide sau prin tuburi cu rifle (copex)

by Alexandru Şerbuţă ianuarie 15, 2022 No Comments
Conductorii electrici se trec prin tuburi rigide sau prin tuburi cu rifle (copex)

În trecut, rețelele electrice obișnuiau să fie destul de simple și de clare. Aveam puțini condumatori, cu un consum redus. Panoul de siguranțe era simplu și eu. Exista un circuit pe lumină și unul pe prize. Eventual apărea un al treilea circuit mixt, pe care puteai să legi condumatorii de la bucărătie, precum frigiderul. Conductorii porneau din panou, se duceau în diferite direcții până ajungeau la anumite doze de legătură sau găuri de inspecție. De acolo se ramificau spre prize, întrerupătoare și becuri. Erau niște rețele electrice bune, dar cu multe limitări.

În prezent, rețelele electrice moderne sunt foarte diferite. Avem consumatori mari, mulți și pretențioși. Ba uneori sunt chiar consumatori trifazați. Rețelele electrice în case și apartamente nu mai pot fi pe două perechi de siguranțe. De aceea apare nevoia de conductori mai groși, pozați și răciți corespunzător. Când am explicat dimensionarea corectă a cablurilor din instalaţii, am argumentat secțiunea conductorilor. Acum explic felul corect de a instala acei conductori și argumentele pentru acestă modalitate.

De ce utilizăm conductori separați și nu cabluri?

Cu toții știm că materialul din care este confecționat conductorul, se încălzește atunci când trece curent prin el. Pentru o secțiune dată, cu cât trece mai mult curent, cu atât cablul se încălzește mai tare. Un conductor neizolat, cum erau cele de la rețelele vechi stradale, se va răci mult mai bine, dar nu va beneficia deloc de protecție exterioară, chimică sau mecanică. Conductorii izolați se răcesc un pic mai greu, dar beneficiază de protecție chimică, însă și de o oarecare protecție mecanică. Cablurile se răcesc cel mai greu, dar beneficiază de o bună protecție mecanică.

Conductorii electrici izolați, pot fi separați sau pot fi grupați într-un cablu. Cele grupate într-un cablu sunt învelite într-o izolație ca și cele negrupate, dar mai au încă o jachetă de plastic deasupra. Acea jachetă este confecționată din diferite materiale, în funcție de destinația cablului, zona de montaj, tensiune, etc. Pentru instalațiile fixe, vom căuta să avem conductori izolați solizi și să-i ventilăm, fără să-i expunem mecanic. Facem acest lucru prin îngroparea tuburilor de plastic sau metal, în pereți. Astfel, permitem o oarecare ventilare naturală prin aceste tuburi.

Conductori solizi din cupru, introduși în copex de metal

Dacă am utiliza cabluri în loc de conductori, spațiul de ventilare ar fi mai mic sau inexistent, am răci mai greu conductorii prin care trece curentul, am avea nevoie de raze de curbură mai mari și am necesita niște tuburi mai mari. Cu toate astea, acolo în perete, jacheta de protecție a cablurilor nu va prezenta avantaje, pentru că acel conductor deja este protejat de tub, iar în perete, cablul va fi foarte protejat mecanic, chimic și termic. Cel mai bine este când utilizăm conductori solizi pozați prin tuburi de oțel galvanizat îngropat în perete de beton sau zidărie.

De ce nu putem îngropa conductorii direct în zid?

Având în vedere răcirea conductorilor, această întrebare este una chiar bună. Dacă i-am îngropa, trecerea curentului prin conductor ar avea cea mai bună răcire, însă cu două probleme. Înainte să le enumăr, vreau să vă spun că ele sunt valabile pentru rețelele interioare fixe. De exemplu, cablurile de branșament, care nu mai sunt conductori, ci cabluri, se îngroapă în sol pentru o răcire constantă și eficientă. În condiții normale și protecție la suprasarcină corespunzătoare, astfel de cabluri pot rămâne în exploatare până la 100 de ani de la montaj.

Prima problemă spune că vom avea un conductor electric supus la mici modificări dimensionale, din cauza fisurilor din perete. Ele nu sunt foarte mari, dar în timp pot întinde un cablu electric până îi reduce semnificativ secțiunea în unele puncte. Întotdeauna vom avea pereți care se fisurează, clădiri care se tasează și evenimente exterioare care vibrează clădirea. A doua problemă are legătură cu situația în care conductorul trebuie schimbat.

Îngropare doze aparat și cablu direct în zid cărămidă

În eventualitatea în care am greșit dimensionarea protecției la suprasarcină, cablul nostru va încălzi prea mult termoizolația și va crea o problemă imediat sau una care o să se facă observată în timp. Există și variata îngropării unui cablu în pereți. Adică un număr de conductori izolați, grupați într-o jachetă învelită în mortar de zidărie. Însă, problema cu fisurarea și tasarea pereților rămâne, precum și cea a schimbării cablului în funcție de unele evenimente electrice.

Când utilizăm copex și când utilizăm tuburi rigide?

Tuburile rigide funcționează împreună cu dozele de deviație. Ele sunt preferate, mai ales pentru pereți subțiri, datorită faptului că traseul lor poate fi anticipat. Adică există un tub drept, vertical sau orizontal, între două doze de deviație, iar posibilitatea de a pierde evidența treaseului când acest este acoperit de tencuială este aproape inexistent. Însă, sunt unele situații în care dorim să evităm acele doze de deviație, iar conductorii sunt introduși în interiorul unui tub flexibil, cunoscut și sub numele de copex. Copexul poate fi confecționat din plastic sau din metal.

În explicația separată despre când utilizăm copex și când tuburi rigide, la rețelele electrice, am punctat mai multe situații, pentru a vă ajuta să alegeți varianta cea mai potrivită într-o anumită situație. Pentru moment aș vrea să concluzionăm că utilizăm tub flexibil când avem un traseu neîntrerupt de la priză, bec sau consumator, la panoul electric. Iar tubul rigid îl ultilizăm când avem o siguranță generală pe un anumit circuit radial, iar de acolo ramificăm spre diferite prize, întrerupătoarea, doze de deviație, etc.

Conductori electrici pozați în copex de plastic

În teorie, acest sistem de tuburi rigide, ar trebui să fie echivalent cu cel de tub flexibil, prin faptul că în eventualitatea unei defecțiuni a cablului, acesta poate fi schimbat. În realitate, doar varianta cu tuburi rigide și doze de deviație din loc în loc, pot fi considerate soluții practice. Copexul poate asigura siguranța înlocuirii cablului, mai ales dacă utilizăm o sondă sau dacă legăm conductorul vechi de cel nou, însă sunt multe cauzuri în care conductorii rămân blocați și trebuie spart pentru schimbarea lui.

cabluconductoricopexelectricmetaloţelplastictubzincat

  • Previous Ce sunt conductorii electrici din aluminiu şi unde să îi folosim?6 luni ago
  • Next Ce este încălzirea prin pardoseală?6 luni ago

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Caută cuvântul cheie care te interesează!

Newsletter

Loading

Postări recente

  • Adăpostirea în clădiri supraterane cu pereți groși 14/06/2022
  • Tehnici de motivare și automotivare în proiectele personale – 1/2 01/06/2022
  • Armătura din fier beton NU se mai reutilizează! 22/05/2022
  • Turnare placă de beton peste umplutură și peste fundație 14/05/2022
  • Când utilizăm elemente prefabricate din beton nearmat 13/05/2022
  • Care este rolul betonului de egalizare? 13/05/2022
  • Avantaje și dezavantaje când construiești o casă în regie proprie 12/05/2022
  • Cum funcționează rețeaua de canalizare? – 1/2 11/05/2022
  • Ancorarea corectă a structurilor metalice în fundații 11/05/2022
  • Piloni de lemn pentru fundații, structuri și împrejurimi 10/05/2022
  • Contactul între talpa fundației din beton și solul de fundare 07/05/2022
  • Care este cel mai bun loc pentru a amplasa un adăpost anti-atomic? 05/05/2022
  • De ce nu merită să utilizați BCA sau cărămidă eficientă, la exterior? 25/04/2022
  • Motivul pentru construcția unui adăpost anti-atomic pentru bombardament 25/04/2022
  • Cum reușesc clădirile să rămână în picioare? – 3/3 25/04/2022
  • Stratul de pietriș și ruperea capilarității de sub elementele de beton armat 22/04/2022
  • Cum reușesc clădirile să rămână în picioare? – 2/3 19/04/2022
  • Cum reușesc clădirile să rămână în picioare? – 1/3 19/04/2022
  • Cum se face testarea rezervoarelor de aer comprimat? 09/04/2022
  • Cum să treci de la planul de casă, la șantierul de construcții? 22/03/2022

Suport şi Resurse

  • Documente ( .pdf )
  • Densitatea materialelor
  • Definiţii
  • Căldura specifică

Ţinem legătura

  • Contact

Informații, cică utile

  • Despre mine
  • Idei de afaceri
  • Amnezia istorică
ipv6 ready