Ideea de casă ieftină poate fi discutată și explicată în două părți. Prima are legătură cu construcția efectivă și ceva alegeri personale. În acest text vom discuta aceast prim aspect sub forma unor paragrafe punctuale. Fiecare poate alege să includă ideea din acel paragraf în planul lor de casă, său nu. Le-am izolat pe cât posibil, tocmai pentru a le prezenta ca o alegere. Când alegerea nu este făcută, atunci construcția casei o să devină ceva mai scumpă decât alternativa prezentată de mine. Situațiile sunt aproape universale și se referă la partea de cost inițial.
A doua partea are legătură cu ce te alegi după terminarea construcției. Cu alte cuvinte, va avea legătură cu administrarea și costurile lunare. O casă poate fi foarte scump de întreținut sau poate avea costuri foarte mari cu încălzirea, răcirea, impermeabilizarea și păstrarea casei în stare de funcționare. Aici mă refer la uși, ferestre, instalații interioare și exterioare. Mai bine nu mai construiești, decât să construiești ceva care te costă prea mult să întreții. Aceste greșeli nu sunt chiar ocazionale, se fac la fiecare casă, iar uneori sunt o povară.
Pereți comuni pentru instalațiile de apă și canalizare
Casele au spații sau suprafețe nelocuibile. Întotdeauna facem diferența între suprafața construită și suprafața utilă, dar nimeni nu se prea uită la suprafețele care nu fac parte din suprafața utilă. Un prim pas spre o casă ieftină este să reducem aceste suprafețe care nu fac parte din suprafața utilă. Astfel de spații sunt pereții nestructurali prin care trec instalațiile de apă potabilă și canalizare, termoficare și chiar cele de ventilație. Organizarea unui plan de casă va reuși să utilizeze acest perete cu rol de mască, pentru două camere cu instalații similare.
De cele mai multe ori este vorba de o baie și o bucătărie. Avem un perete comun între două camere care au nevoie de aceleași instalații. Peretele comun poate fi și între camera tehnică și baie sau camera tehinică și bucătărie. Utilizând un perete comun, ca în imaginea de mai jos, înseamnă că plătim mai puțin pe țevi, mai puțină manoperă, mai puțin teren și mai puțin spațiu de încălzit și răcit. Totul se reduce, iar în funcție de locație și design, această alegere poate economisi 1-3 m2 și 2.000-15.000 RON pe fiecare etaj de construcție.
Acest perete, care este de fapt o mască de gips-carton, lemn sau beton prefabricat, trebuie întotdeuna amplasat la interior. Nu îl putem amplasa niciodată la exterior, cel puțin nu în țara noastră. Cei din Sicilia eu alte posibilități, noi nu. De fapt, vă recomand nici măcar să nu fie lipit de peretele exterior, ci amplasat cumva spre miezul structurii, departe de îngheț. Cel mai bun design este acela cu uși de lemn, de sus până jos, unde se poate inspecta fiecare bucățică de instalație. Reparațiile sunt ușoare și ieftine, pentru ambele camere.
Existența unor pereți exteriori nestructurali, puternic izolați
Metoda tradițională de a construi un perete structural, prevede exteriorul și interiorul. Adică avem pereți structurali și la interior, dar în special la extremități, pe exterior. Apoi, peste acest perete exterior se termoizolează, perforând peretele cu zeci și sute de găuri. Pentru o performanță termică mai crescută, dar și pentru un cost mai mic de execuție, vă recomand să amplasați toți pereții și stâlpii structurali, în interiorul clădirii. Nu lăsați nimic afară, pentru că ei vor fi expuși la îngheț și umiditate, iar acest lucru este de nedorit din două motive.
Primul motiv are legătură cu faptul că un perete structural este scump, conține oțel și necesită multă manoperă specializată. Oțelul este cam cea mai scumpă parte dintr-un perete sau stâlp de beton armat, iar această structură este cea mai utilizată pe continentul Euro-Asiatic. Pentru a proteja betonul și oțelul din el, ne interesează să evităm găurile, apa, umiditatea și evident înghețul. Interiorul clădirii este încălzit în timpul iernii, iar parțile structurale sunt oricum protejate de decorul interior. Îi va fi destul de ușor să stea uscat și cu temperaturi peste 5 grade Celsius.
Pereții nestructurali, puternic termoizolați, vor fi susținuți de centura clădirii. Această grindă exterioară face parte din structura de rezistență, dar va avea un contact limitat cu peretele exterior. Grosimea ei nu ne va deranja prea mult pentru că se va regăsi parțial în grosimea planșeului. Contactul dintre centură și peretele exterior se face doar în câteva puncte/linii de ancorare/contact, care nu necesită perforare cu percuție. Vom avea și niște pereți exteriori mai puțin groși pentru aceeași performanță termică, care se traduce în multe avantaje.
Existența unor spații locuibile la mansardă și la demisol
Pentru un cost scăzut pe metru pătrat construit, va fi necesar să utiliăm la maxim spațiul construit. În subpunctul următor am să mai aduc un argument în favoarea acestui principiu, dar pentru moment vreau să argumentez noțiunile pe care le-am punctat în articolul despre designul responsabil al unei clădiri rezidențiale. Spuneam că vom căuta să amplasăm spațiul util într-un cub, pentru a reduce suprafața exterioară în raport cu volumul interior. Apoi ne interesează să utilizăm tot spațiul construit după acea regulă.
Amenajarea spațiului de la demisol ne ajută să justificăm costurile cu pereții și fundația introdusă sub adâncimea de îngheț. Mulți nu merg decât superficial în sol, tocmai pentru că este scump și durează să construiești o fundație, cât de cât, adâncă. Înțeleg cât de scump este să construiești corect fundația unei case de 250 m2, dispusă pe un singur nivel. De aceea încercăm să facem o amprentă de 55-60 m2 și să dispunem spațiul construit pe mai multe etaje, adică DS+P+1+M. Spațiul locuibil este același, dar costurile inițiale și de întreținere vor fi mai mici.
În partea de sus a clădirii putea avea un pod, adică un spațiu nelocuibil. Acest spațiu va fi o risipă de material și de manoperă. Vom căuta să alegem un acoperiș cu o pantă abruptă pentru un volum interior util cât mai mare. În imaginea de mai sus avem un astfel de acoperiș cu panta ruptă sau pantă frântă. Partea de jos a frânturii e mai mult un zid înclinat spre interior, iar panta de sus a frânturii închide restul de acoperiș. Astfel obținem un spațiu locuibil pe o suprafață cât mai mare și costul pe metru pătrat construit scade considerabil.
Extinderea etajelor în exteriorul liniei de fundare
Vorbeam mai sus despre amprenta fundației și despre faptul că vom căuta să avem o fundație adâncă, sub adâncimea de îngheț. Cum ar fi dacă am reuși să ținem partea din pământ cât mai redusă și apoi când ieșim din sol să ne extindem în extremități. Acest lucru are o limită, dar dacă se calculează corespunzător, vom obține o suprafață utilă interioară mai mare și un acoperiș mai mare. Streașina acoperișului va proteja foarte bine baza clădirii, nelăsând apa să lovească acea parte. Gândiți-vă oarecum la o piramidă inversă.
În imaginea de mai jos avem o astfel de formă de clădire. Acest design nu prea merită la clădirile mici, de 50 mp pe etaj sau mai puțin, nici la clădirile prea înalte. Însă dacă mergeți pe structuri cubice sau aproximativ cubice, se poate utiliza la structuri de 2-6 nivele, și suprafețe de 3-400 de metri pătrați pe etaj. Dacă depășim aceste limite, atunci trebuie să apelăm la oțel structural, la prefabricate de beton de înaltă performanță sau la ambele. Însă pentru o locuință cu DS+P+1+M sau un bloc de apartamente P+3+M, este o soluție ce merită considerată.
Uneori acestă extindere nu este așa de pronunțată. Demisolul, parterul, etajul și acoperișul au aceeași amprentă, doar că etajul și mansarda scoate o structură ușoară și unită în afara liniei de fundare. Mă refer la faptul că extinderea se face doar cu un balcon care adaugă 1-3 m2 la suprafața utilă. Această extindere poate ajuta la coborârea costului pe metru pătrat construit și accesul locatarilor într-un punct cu vizibilitate și luminozitate sporită. Este ca și cum am crea un spațiu special fără costuri prea mari. Vom mai discuta despre aceste extensii ale etajului.
Amplasarea distribuțiilor în centrul geometric al structurii
Clădirile au multe instalații. Acestea sunt instalațiile electrice, instalația de canalizare, instalația de cablare structurată, instalația de ventilație și aerisire, instalația de gaze, instalația de apă potabilă, instalația de termoficare, etc. Aceste instalații vin dintr-un loc, ajung într-un punct de control local și de acolo se ramifică în toată structura. Pentru costuri reduse și eficiență, vom urmări să avem o rețea sub formă de stea cu centrul în centrul geometric al clădirii. Nu este întotdeauna posibil, dar noi vom urmări acest lucru pe cât posibil.
Amplasarea unei țevi sau al unui cablu mai gros până în centrul geometri al clădirii, iar apoi distribuția resurselor spre extremități, reprezintă o strategie în cooperare cu tot ce am discutat până acum. Mai ales dacă cablul, tubul sau țeava de branșament corespunde cu peretele comun pentru instalații, pe care l-am menționat mai sus. În plus oferă un cost mai mic când reducem diametru țevilor cât mai târziu posibil. Utilizăm mai puțin material, mai puțină manoperă și obținem niște rezultate mai bune din punct de vedere al calității.
Se poate merge cu tuburile, țevile și cablurile prin subsol, sub adâncimea de îngheț al solului. Apoi se ajunge în subsolul sau demisolul clădirii și de acolo urcă pe coloană până în centrul geometri al clădirii, pe un traseu ferit de îngheț. Astfel prelungim durata de viața a instalațiilor chiar și în eventualitate în care clădirea este abandonată, neîntreținută sau neîncălzită o perioasă de timp. Rețelele vor funcționa mult mai bine și fără întreruperi, mentenanța va fi aproape neglijabilă, iar condițiile de exploatare vor fi identice pentru toți locatarii.