România a adoptat sistemul metric în 15 septembrie 1864, prin promulgarea Legii pentru Adoptarea Sistemului Metric de măsuri şi greutăţi în România. Promulgarea a fost făcută de Alexandru Ioan Cuza la Ruginoasa, județul Iași. Vă spun asta pentru că dimensiunile cărămizilor pline, dar și a celor eficiente, sunt derivate din această unitate de măsură. Când adunăm dimensiunile cărămizii și a mortarului, vom obține o formă de submultiplu sau multiplu al metrului.
[adinserter block=”3″]
Acest lucru este important în construcții pentru că ne ajută să avem niște forme regulate a suprafețelor camerelor de locuit, dar și a înălțimii lor. Mai jos am desenat cele trei dimensiuni ale unei cărămizi pline, iar eu vă voi explica la fiecare dimensiune motivul pentru care s-a ajuns la aceste cifre. Alte țări au alte dimensiuni, iar uneori logica din spatele acelor dimensiuni este alta, dar este o logică.
Cum se îmbină cărămizile pline în funcție de dimensiuni?
Cărămizile au două destinații principale. Prima și cea mai folosită este utilizarea ei la construcția zidurilor. A doua se referă la pavaje. Dimensiunile submultiple și multiple ale metrului ajută la obţinerea unor forme uşor de calculat şi măsurat. Cărămizile folosite la pavaje sunt cărămizi pline și bine arse. Vă spun acest lucru pentru că indiferent de destinația cărămizii pline ea trebuie să fie îmbinată corect. În articolul 1n-cu3and – Cum se montează piatra cubică? am să vorbesc mai mult despre pavaje și despre compoziția amestecului dintre piatra cubică sau cărămizi pline folosite la pavaje.
[adinserter block=”3″]
Ideea cu care vreau să rămâneți însă este că două cărămizi nu trebuie să se atingă. Ele se vor lega una de alta doar prin intermediul mortarului. Mai ales în cazul cărămizilor bine arse. Ele sunt foarte casante, iar contactul mecanic dintre ele poate cauza ciobirea și dezvoltarea fisurilor pentru una sau pentru ambele. Grosimea mortarului în plan este de 10 mm. Se mai numește mortar lateral sau vertical. Asta înseamnă că o cărămidă pusă lângă alta pe același rând va avea o distanță de 10 mm față de cealaltă.
Acest mortar nu este supus compresiunii, rolul lui fiind să lipească și să rigidizeze elementul structural din cărămidă. Pe de altă parte, mortarul amplasat deasupra cărămizii este supus unei forțe foarte mari de compresiune. Grosimea mortarului amplasat deasupra și sub cărămidă are o grosime de 12 mm. I se mai spune și mortar orizontal. Cărămizile nu sunt perfect netede, iar rolul acestui mortar orizontal este de a prelua încărcarea de la cărămida de mai sus și de a uniformiza forța când o transferă cărămizii de jos. Repet, cărămizile nu au voie să se atingă una pe cealaltă.
Care este lungimea unei cărămizi pline?
Lungimea unei cărămizi pline este de 240 de mm. Această dimensiune este cuprinsă de 4 ori în intervalul de un metru. Aș vrea să înțelegeți lucrurile într-un fel destul de ordonat. Dacă dorim să construim un perete cu grosimea de un 50 de centimetri, adică de jumătate de metru, vom avea nevoie de două cărămizi amplasate pe lungime. Dar 240 de mm și cu 240 de mm nu alcătuiesc grosimea de 500 de mm, ci doar 480 de mm. Restul de 20 de mm va fi umplut de mortarul de zidărie și mortarul de tencuială.
[adinserter block=”3″]
Privind de sus grosimea peretelui, lucrurile vor fi dispuse de la stânga la dreapta în următorul fel: 5 mm de mortar de zidărie, 240 de mm de cărămidă, 10 mm de mortar de zidărie, 240 de mm de cărămidă și 5 mm de mortar de tencuială. Mortarul de tencuială și cel de zidărie sunt mortare diferite. Lungimea cărămizii cuprinde două lățimi plus mortarul de 10 mm dintre ele. Despre lățime vom discuta un pic mai jos după ce vom lămuri aspectele care țin de înălțimea cărămizii și ce implică ea.
Lungimea este cel mai flexibil aspect dimensional pe care îl are cărămida. Dimensiunile cărămizilor au valori precise pentru a minimaliza pierderile din construcții. De fapt, dacă ai griă, poți reduce total aceste pierderi de cărămidă. Sunt unele țări care au o cărămidă cu o lungime în așa fel încât să cuprindă două lățimi ale aceluiași tip de cărămidă și trei înălțimi ale aceluiați tip de cărămidă. Cărămida plină nu urmărește acest scop legat de înălțime ci doar de lățime.
Legătura înălțimii camerelor cu cea a cărămizilor
Camerele de locuit au de regulă înălțimea de 2,4 metri sau 2,7 metri. Ca observație aș vrea să spun că înălțimea minimă a unei camere de locuit, la noi în țară, este de 2,55 metri. Înălțimea minimă a unei uși este de 2,1 metri, iar înălțimea unei balustrade sau a unui parapet este de 0,9 m. Încerc să explic că apare foarte des multipulul de 15 cm. În 2,4 metri, acest multimplu este cuprins de 16 ori. În 2,7 metri este cuprins de 18 ori. În 2,1 metri este cuprins de 14 ori. Lista poate continua cu tot felul de exemple.
[adinserter block=”3″]
În cazul construcțiilor cu mai multe nivele este deseori nevoie să continuăm țesătura cărămizilor. Unele elemente pot fi întrerupte periodic de un planșeu sau buiandrug. Am menționat deja că aceastea trebuieo să aibă o dimensiune multiplu de 75 de mmm. Pe de altă parte, alte elementru nu sunt întrerupte sau sunt întrerupte în alte locuri. Rândurile de cărămidă au nevoie de o înălțime egală, iar orice întrerupere, de orice fel, trebuie să aibă o dimensiune care să poată acomoda multiplul înălțimii rândului de cărămidă.
Acest lucru este aproape general, indiferent de tipul de material zidit. Cred că excepție ar face zidul din piatră spartă, care nu poate fi unul regulat pentru că pietrele care intră în componența lui nu sunt identice. Am vorbit despre zidăria pereților construcți din piatră în articolul Zidăria din piatră naturală / Cum fac un zid de piatră?.
Care este înălțimea unei cărămizi pline?
Înălțimea unei cărămizi pline este de 63 de mm. Această dimensiune nu se încadrează în intervalul de un metru. Logica dimensiunii ei are legătură cu betonul armat și mai puțin cu metrul. Grosimea minimă a unui planșeu din beton armat trebuie să aibă dimensiunea de 150 de mm. Vă amintiți că la începutul articolului spuneam că grosimea mortarului orizontal are 12 mm? 63 de mm plus 12 mm va forma un strat de 75 de mm, adică jumătate din grosimea minimă a planșeului de beton armat corect executat.
[adinserter block=”3″]
Acest aspect ne va permite să avem o dezvoltare estetică pe înălțime fără să întrerupem țesătura cărămizii expuse. Mă văd obligat să pomenesc cărămida înaltă. Acest nume nu este vreun brand ci este o cărămidă cu goluri cu o înălțime specială. Atenție, nu este neapărat o cărămidă eficientă, având goluri în ea care ajung să fie umplute cu mortar. Cărămida înaltă este destul de întâlnită și are aceleași dimensiuni pe lungime și pe lățime ca și una plină, doar că înălțimea este de 88 de mm în loc de 63 de mm. Dacă adunăm 88 mm și grosimea mortarului de 12 mm, atunci vom obține 100 de mm.
Prin urmare, un rând de cărămidă plină are înălțimea de 75 de mm, iar un rând de cărămidă înaltă are înălțimea de 100 mm. Am considerat că este nevoie să cunoașteți și acest aspect și să îl aplicați cum doriți în proiectele viitoare. În imaginea de mai sus avem înălțimea cărămizii standard de 63 de mm fără mortar și de 75 de mm cu cele două jumătăți de mortar.
Grosimea pereților din cărămidă plină
Grosimea pereților din cărămidă plină este o dimensiune destul de importantă pentru că grosimea pereților este uneori formată din lățimea unei singure cărămizi și cea a grosimea mortarului de tencuială. Acești pereți se numesc pereți nestructurali și au de regulă grosimea de 125 de mm, adică o optime de metru. Acest tip de pereți au rolul de pereti despărțitori. Următorul tip de perete are grosimea de 250 de mm și este format din două lățimi de cărămidă. Aceste ziduri sunt structurale și sunt utilizate ca pereți interiori și exteriori.
[adinserter block=”3″]
Vreau să vă pomenesc despre pereții cortină. Cărămizile pline nu sunt utilizate des la pereții cortină. La Acești pereși cortină se utilizează cărămizi cu aceleași dimensiuni ca și cea plină, doar că acelea au goluri pentru ancoraj. Ce vreau să vă spun acum este că pereții din cărămidă plină, dar și de cărămidă în general au grosimi în multiplu de 125 de mm, adică 125, 250, 375 sau 500 de mm. Sunt mai multe motive pentru care ai vrea să construiești pereți cu astfel de grosimi în loc să treci la betonul armat sau la oțel.
Construcțiile din cărămidă sunt structuri scumpe. În ziua de astăzi, nu mai este viabil să mai construiești structuri de rezistență din cărămidă plină decât dacă construiești un cuptor, o clădire subterană sau dacă restaurezi o clădire mai veche. Motivul este că este un material greu și scump care necesită forță de muncă specializată. Un cărămidar bun care are o productivitate decentă este scump.
Care este lățimea unei cărămizi pline?
Lălțimea unei cărămizi pline este de 115 de mm. Aceată lățime și cu grosimea mortarului intră de 8 ori în intervalul de un metru. Grosimea peretelui de 125 de mm, adică lățimea cărămizii și a mortarului de tencuială, reprezintă grosimea minimă pe care o poate avea un zid din cărămidă. Nu se pot construi ziduri de cărămidă în condițiile în care cărămida este amplasată pe latura îngustă de 63 de mm. Mortarul utilizat la tencuială se prescurtează MT sau mt, iar mortatul utilizat la zidărie se prescurtează MZ sau mz.
Ele sunt mortare destul de diferite, atât prin compaziția chimică cât și prin specificațiile mecanice. Uneori, în special la structurile mici și nestructurale, se utilizează acelați mortar și la zidărie, dar și la tencuială. Sper că după acest articol destul de lung avem o imagine clară despre dimensiunile cărămizii pline și motivele pentru care aceste dimensiuni au fost stabilite. O să regăsiți aceste dimensiuni în tot felul de blocuri ceramice. Unele vor avea o lățime ca lățimea cărămizii pline, altele lungimea, iar unele de înălțime. Desigur, este preferabil să găsiți materiale de construcții care țin cont de toate trei.
Mulțumesc
Interesant articolul! Felicitari, nu prea gasesti informatii de asa calitate pe internet.