Constructosu'
  • Scopul
  • Articole
  • Ofertă
    • Consultanță
    • Advertoriale
  • Utilaje DIY
    • Circular cu masă
    • Fierăstrăul cu bandă
    • Aparat de sudură I
    • Aparat de sudură II
    • Compresor
    • Strung metal
    • Maşină de roluit
    • Mașină de îndoit profile
    • Berbec piloni
    • Tractor articulat cu șenile
    • CNC – Homemade – DIY
  • Proiecte
    • Casă cu atelier
    • Ușă de garaj
    • Cutie fotografie de produs

Fierăstrăul cu bandă

Fierăstrăul cu bandă este un echipament aparte. El este utilizat pentru tăierea materialelor de la cel mai mic până la cel mai mare. Utilajul folosește pânza panglică, iar aceasta poate fi specifică materialului tăiat. Există pânză panglică pentru lemn, metal, plastic, sticlă, până și pentru diamant. Fierăstrăul cu panză se mai numește și banzic. Spre surprinderea mea, nu am găsit acest termen în dicționar. Când spunem fierăstrău cu bandă ne referim la un banzic vertical, când spunem gater, ne referim la banzicul orizontal. Gaterul este utilizat la debirarea buștenilor groși.

Pentru a satisface cât mai multe nevoi, banzicul vertical poate fi la fel de mare ca cel orizontal. În proiectul meu, urmăresc un design care poate să satisfacă ambele nevoi. Mă refer la un fierăstrău cu bandă ce poate fi folosit pentru tăierea materialelor în activitate de zi de zi în atelier, dar și posibilitatea de al utiliza pe post de gater. Deci urmăresc o deschidere mare pentru a putea fi utilizat și pentru a debita bușteni cu diametrul de pânā la 1,2 metri. Va fi un proiect complicat și foarte detaliat cu multe desene. Cred că va fi un pic mai mult decât ce este necesar în mod normal.

Considerente de design pentru fierăstrăul cu bandă

Întotdeauna am să recomand să vă întrebați mai întâi ce doriți să tăiați. Asta o să ridice o sumedenie de întrebări și cel puțin la fel de multe răspunsuri. Nu știu dacă toate răspunsurile la întrebările puse de mine sunt și corecte, însă cred că am pus suficiente întrebări. Designul pornește de la panză sau de la partea care face toată treaba, adică pânza. După alegerea pânzei sau a multitudinilor de pânze pe care vreau să le pot utiliza cu fierăstrăul meu, am trecut la calcule. Aceste calcule și înțelegerea modului de funcționare a unui banzic îi opresc pe mulți.

Se fac niște calcule pentru a determina, dimensiunile, puterea motorului, tipul de transmisie, accesoriile, evacuarea șpanului sau a rumegușului, tipul de alimentare electrică, sistemul de ajustare și de ghidaj al lamei, etc. Pe parcursul proiectului, voi explica alegerile făcute și voi explica toate calculele ca la grădiniță. Vreau ca aceste calcule să fie clare și simple pentru toată lumea. Matematica este destul de simplă. Partea de fizică este un pic mai complicată pentru că avem o structură dinamică, nu una statică, iar această dinamică are loc în mai multe poziții.

 

O să aibă sens ce spun atunci când o să trecem la partea de a tăia în unghi. Considerentele mele de design tratează ideea de masă fixă și de fierăstrău cu bandă care-și modifică poziția în funcție de masă, nu invers cum sunt cele din comerț. Acelea sunt niște jucării. Cum aș putea să țin eu o bucată de oțel solid cu greutatea de 400 de kg pe o masă înclinată, atunci când vreau să o tai în unghi? Aceste utilaje de debitat cu panglică au designuri proaste și nu pot fi cumpărate pentru o utilizare în lumea reală. E mai mult ceva de hobby sau o utilizare parțială când de fapt poate fi totală.

Pânza fierăstrăului cu bandă

Pânza panglică se schimbă în funcție de materialul tăiat. Această schimbare este cel puțin teoretică, fiind posibilă tăierea plasticului și cu lama pentru metal. Un efect secundar ar fi rezultatul mai puțin precis în tăiere. În funcție de materialul pe care îl tai, este nevoie să adaptezi viteja și o vom măsura în metri pe minut. Adică viteza cu care se mișcă pânza prin materialul tăiat. Lemnul va fi tăiat la viteze mari, în timp ce metalele la viteze mai mici. În articolul Tensionarea corectă a lamei pentru fierăstrăul panglică am explicat tensionarea lamei. Articolul va explica alegerile mele de design.

Tăierea cu pânză panglică este cea mai eficientă formă de tăiere, pentru că produce cel mai puțin rumeguș, necesită lame ieftine și ușor de ascuțit, nu consumă mult curent electric, nu produce prea mult zgomot, etc. De fapt aș putea să spun că este cea mai convenabilă formă de a tăia o gamă foarte largă de materiale. Nici un alt tip de fierăstrău nu taie așa de eficient, de ieftin și de variat ca un fierăstrău panglică, iar asta se datorează faptului că el poate acomoda diferite tipuri de pânze. O pânză des folosită în atelierele mici este cea de 0,6 mm grosime, adică una foarte subțire.

 

O lamă subțire reduce semnificativ pierderile de material la debitare și nevoia de putere a motorului. Fiind un fierăstrău cu panglică utilizat pe vertical, dar în mod ocazional și pe orizontal, caut să pot instala pe el o gamă variantă de lame panglică. În medie, una cu lațimea de aproximativ 50 de mm, specifice debitării buștenilor de lemn. În articolul Clasificare lamelor panglică utilizate la un fierăstrău cu bandă* am să creez o ditamai explicația cu un tabel. Acest tabel va explica vitezele, tensiunile și puterile necesare pentru a putea desfășura o debitare cu astfel de lame panglică.

Roțile fierăstrăului cu bandă

Acest proiect va continua pe măsură ce scriu articolele de suport. Ele sunt multe și au rolul de a explica în detaliu funcționarea subpunctului la care m-am oprit. Dacă scriu cel puțin un articol de suport, atunci trec mai departe. Dacă nu scriu articolul de suport la care vreau să fac trimitere, atunci este posibil să nu fiu înțeles, iar de aceea prefer să aștept. Mulțumesc pentru înțelegere.

Caută cuvântul cheie care te interesează!

Postări recente

  • Cum se calculează panta de scurgere pentru tuburile de canalizare? 24/01/2023
  • Tipologia rețelelor electrice din spațiul rezidențial 25/12/2022
  • Cum funcționează o stație de agregate pentru construcții? 06/11/2022
  • Câtă cărămidă plină intră într-un metru cub sau pătrat? 31/07/2022
  • Ce este ecluza unui buncăr anti-atomic? 30/07/2022
  • Adăpostirea în clădiri supraterane cu pereți groși 14/06/2022
  • Tehnici de motivare și automotivare în proiectele personale – 1/2 01/06/2022
  • Armătura din fier beton NU se mai reutilizează! 22/05/2022
  • Turnare placă de beton peste umplutură și peste fundație 14/05/2022
  • Când utilizăm elemente prefabricate din beton nearmat 13/05/2022
  • Care este rolul betonului de egalizare? 13/05/2022
  • Avantaje și dezavantaje când construiești o casă în regie proprie 12/05/2022
  • Cum funcționează rețeaua de canalizare? – 1/2 11/05/2022
  • Ancorarea corectă a structurilor metalice în fundații 11/05/2022
  • Piloni de lemn pentru fundații, structuri și împrejurimi 10/05/2022
  • Contactul între talpa fundației din beton și solul de fundare 07/05/2022
  • Care este cel mai bun loc pentru a amplasa un adăpost anti-atomic? 05/05/2022
  • De ce nu merită să utilizați BCA sau cărămidă eficientă, la exterior? 25/04/2022
  • Motivul pentru construcția unui adăpost anti-atomic pentru bombardament 25/04/2022
  • Cum reușesc clădirile să rămână în picioare? – 3/3 25/04/2022

Suport şi Resurse

  • Documente ( .pdf )
  • Densitatea materialelor
  • Definiţii
  • Căldura specifică

Ţinem legătura

  • Contact

Informații, cică utile

  • Despre mine
  • Idei de afaceri
  • Amnezia istorică
ipv6 ready