Constructosu'
  • Scopul
  • Articole
  • Ofertă
    • Consultanță
    • Advertoriale
  • Utilaje DIY
    • Circular cu masă
    • Fierăstrăul cu bandă
    • Aparat de sudură I
    • Aparat de sudură II
    • Compresor
    • Strung metal
    • Maşină de roluit
    • Mașină de îndoit profile
    • Berbec piloni
    • Tractor articulat cu șenile
  • Proiecte
    • Casă cu atelier
    • Ușă de garaj
    • Cutie fotografie de produs
Betoane , Beton prefabricat , Siguranţa pe şantier

În cât timp se întăreşte betonul turnat?

by Alexandru Şerbuţă august 25, 2017 4 Comments
În cât timp se întăreşte betonul turnat?

În încercarea de a vă ajuta să planificați o logistică pe șantier, am să menționez câteva intervale de timp. Această logistică ajută atunci când turnați betonul. Intervalele de timp se referă la răgazul pentru turnare şi vibrare a betonului proaspăt. Indicațiile se adaugă la lista lungă de reguli valabile pentru turnarea betonului. Intervalele pot fi lungite prin adăugarea unor aditivi înainte de comanda betonului. Vom observa cât trebuie să așteptăm între momentul în care betonul devine nelucrabil până în momentul în care putem decofra.

Apoi intervine noțiunea de susținere a betonului chiar dacă acesta a fost decofrat, procedură valabilă în special pentru planșee. Întărirea betonului este o chestiune destul de greu de înțeles. Faptul că betonul a devenit solid nu înseamnă că a și ajuns la specificațiile tehnice finale. Unele părți ale finisării betonului vin înainte ca acesta să se întărească complet, iar altele după. Cu altă ocazie am punctat noțiuni despre numărul de oameni minim necesar pentru a duce la bun sfârșit o turnare de beton.

Noţiuni generale despre turnarea betonului

Betonul se întăreşte la scurt timp după turnare, iar după câteva zile el devine circulabil și se poate decofra. În teorie, el va continua să se întărească și după ce se află în formă solidă, până ce procesul de hidratare este complet. După hidratarea completă, el va începe un proces lent şi îndelungat de degradare. Acest proces de degradare se va termina cu prăbuşirea lui în propria greutate, ori sub acţiunea unor forţe externe. Cam asta este viața elementului din beton sau beton armat. Pe noi ne interesează intervalele de timp de la turnare și până în momentul în care putem decofra complet.

Pentru început vreau să menţionez că un beton îşi atinge marca specificată în descrierea de produs abia după 28 de zile. Recomandarea mea este să lăsaţi cofrajul pe beton timp de 28 de zile. Pentru cazurile în care există grabă, mai ales la clădirile multietajate, se poate decofra mai devreme. De aceea, pentru a evita accidentele sau pierderile din cauza decofrării timpurii, se va decofra cel puţin după intervalele de timp menţionate în josul paginii. Însă un lucru trebuie să fie clar. Cu cât decofrezi mai repede, cu atât betonul va fi mai prost.

Viitoare fundație de beton turnat

Betoanele hidrotehnice au un ritm de hidratare, adică de întărire, mult mai lent. Un beton hidrotehnic își atinge marca specificată în descrierea de produs abia după 90 de zile. Intervalele de mai jos se referă la betonul normal, nu la betoanele hidrotehnice. Același lucru rămâne valabil și la betoanele hidrotehnice. Cu cât decofrezi mai repede, cu atât o să obții un rezultat final mai prost. Vă recomand să lăsați cofrajele în loc cât mai mult posibil. Aceasta poate fi considerată cea mai valoroasă informație a articolului.

În cât timp se întăreşte betonul?

Etapa I – Betonul începe să se întărească, de regulă, după 2 ore, adică după două ore nu îl mai poţi modela. Dacă nu ai reuşit să vibrezi betonul sau să îl lucrezi în aceste două ore, atunci turnarea va fi compromisă. Desigur acest interval de două ore poate fi mărit sau micşorat cu ajutorul aditivilor care întârzie sau grăbesc reacţia chimică. Termic vorbind, o temperatură exterioară scăzută va prelungi un pic timpul în care betonul poate fi lucrat, iar o temperatură exterioară crescută va micșora acest timp. Temperatură scăzută nu înseamnă îngheț, ci 10-15 grade Celsius.

Betonul nu trebuie turnat când temperatura exterioară este mai mică de 5 grade Celsius. O temperatură prea mare pentru turnarea betonului înseamnă 35 grade Celsius. În concluzie, trebuie să turnăm betonul doar în intervalul 5 – 35 grade Celsius. Etapa II – Eu o numesc etapa de proporţionalitate, adică faza în care betonul rămâne singur în picioare fără să cadă sub propria greutate, această fază apare de obicei după 3 zile, însă vara se poate scurta şi la 2 zile.

Cofraj metalic folosit la turnarea betonului pe șantierDeşi este admis să decofrezi după 2-3 zile de la turnare, se întâmplă des să văd cum în urma decofrării, colţurile stâlpilor au rămas în cofraj. Acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că betonul era prea slab şi că acel cofraj fusese incorect executat sau menținut. Având găuri, şanţuri şi imperfecţiuni pe suprafaţa cofrajului, betonul intră în contact și nu reușește să-și mențină forma când decofrăm. Am observat situaţii în care decofrarea prea grăbită şi lipsa de pregătire a forţei de muncă au dus chiar la căderea stâlpului cu totul, cauzând accidente şi rănind mortal.

Când se poate trece la turnarea următorului etaj?

Răspunsul scurt, 28 de zile. Când treci la construcţia următorului etaj, este bine să aştepţi să decofrezi etajul anterior. În practică se așteaptă aproximativ 7 zile. Faci acest lucru pentru că vrei să vezi nivelul de calitate a turnării şi dacă este ceva neînregulă, să dărâmi sau să repari. Un alt motiv pentru decofrarea timpurie este că vrei să foloseşti cofrajul sau parte din el la următorul etaj. Cofrajele sunt scumpe și se urmărește un proces care implică cât mai puține elemente de cofraj. În cazul planșeelor se lasă o parte din cofraj pentru o perioadă mai mare de 7 zile.

Cofrajul planșeelor sunt susținute de stâlpi metalici sau din lemn. După cele 7 zile, se scot doar unii stâlpi de susținere. Treptat, pe măsură ce timpul trece, se ajunge la îndepărtarea totală a acestor stâlpi. Facem asta și pentru că acel planșeu are sarcina de al susține pe următorul. Practica este foarte întâlnită la clădirile multietajate. Cu cât mai mare elementul de beton cu atât mai mare grija înainte de a decofra. În cazul turnării stâlpilor întotdeauna se așteaptă 7 zile. Pentru prefabricatele de beton sau a obiectelor de ornament, întotdeauna să aşteptaţi 28 de zile.

Clădire din beton armat cu mai multe etaje

Astfel betonul se va întări corespunzător, iar elementul de beton sau de beton prefabricat va avea o calitate mai bună. Nu ai vrea să faci o statuie din beton, iar la primul îngheț să-i cadă nasul personajului. Graba decofrării timpurii va exista întotdeauna, dar există niște limite sub care nu trebuie să mergi. Dacă există posibilitatea achiziționării sau închieierii unor cofraje suplimentare, atunci recomand să le angajați. Deseori se supradimensionează tocmai pentru că betonul nu ajunge la calitatea specificată în proiectul tehnic.

După cât timp se poate decofra betonul turnat?

Este important să nu generalizăm toate corpurile de beton armat dintr-o clădire. Vreau să fac un tabel cu timpii de întărire a betonului pentru anumite elemente în parte. Indiferent ce spune unul şi altul, recomand, aproape panicat, să respectaţi acest tabel. Deseori prin amestecul betonului cu unii aditivi se pot obţine termene mai scurte. Însă şi cu aditivi, vă recomand să respectaţi acest tabel pentru că vă poate salva fizic şi economic. Eșecul unor elemente de beton din cauza decofrării timpurii este enorm de costisitoare, chiar și atunci când încerci să ascunzi eșecul.

Întotdeauna un beton decofrat mai târziu va avea o calitate mai bună ca acelaşi beton decofrat mai devreme. Microfisurile formate în beton la întărire vor fi accentuate atunci când decofrăm înainte de 28 de zile. Microfisurile pot fi foarte accentuate, mai ales la elemente subțiri precum planșeele de beton armat. Tabelul nu este valabil pentru betoanele hidrotehnice.

 Tabel cu timpii de întărire a betonului.

Clasa cimentului Portland folosit Cofrajul lateral al plăcilor și al pereților din beton  Stâlpi Plăci din beton armat cu deschidere pănă la 3 metri Plăci din beton armat și alte structuri din beton cu deschidere până la 10 metri Alte structuri din beton cu deschideri mai mari de 10 metri
32,5 4 zile 10 zile 10 zile nu se utilizează nu se utilizează
42,5 3 zile 7 zile 7 zile 14 zile 21 zile
52,5 3 zile 7 zile 7 zile 7 zile 7 zile

Cu cât un beton este decofrat mai devreme cu atât porozitatea lui va fi mai accentuată. Decofrarea corectă sporește siguranța pe șantier și calitatea produsului obținut. Toţi producătorii de ciment avertizează în privinţa decofrării timpurii. Aveţi mare grijă şi nu uitaţi că densitatea betonului armat ud este de 2-3 tone pe metru cub. Dacă turnarea de beton nu se poate autosusţine şi decofraţi prea devreme, puteţi fi martorii unui accident în toată regula. Dacă nu știi sigur în ce stare este betonul, atunci mai așteaptă încă o zi sau chiar două.

Ce să facem în timpul şi după întărirea betonului?

Betonul are nevoie de apă şi de căldură pentru a se întării corespunzător. Betonul crează o reacţie exotermă, adică cu eliberare de căldură. Caldura îl ajută când vremea este mai rece. Însă dacă afară este peste 50 de grade Celsius, să nu turnaţi beton pentru că vă veţi alege cu facturi mari de reconstrucţie în câţiva ani. Betonul turnat în condiţii proaste fie că este prea cald sau prea frig, va rezulta într-un beton care se fărâmă uşor, va fi pătat și plin de fisuri.

Dacă este frig betonul se va întări mai greu chiar dacă apa îngheţată va da impresia că el s-a întărit. De fapt, aici ar trebui să spun că dacă apa din beton a îngheţat atunci acea turnare a fost eşuată, iar acel beton trebuie schimbat. Dacă este cald, peste 15 grade Celsius, betonul se va întări normal, având în masa lui 30-40 de grade Celsius din cauza reacţiei exoterme. Dacă afară sunt peste 50 de grade Celsius, iar în masa betonului chiar mai mult, apoi iar am ratat turnarea şi avem nevoie să înlăturăm sau spargem betonul şi să turnăm altul.

Cât timp avem să vibrăm betonul?

Am spus mai sus că betonul începe să fie solid în 2 ore. Acest lucru înseamnă că el începe să își piardă forma lichidă şi devine foarte vâscos formând un fel de cocoloși sau bulgări. Niciodată să nu aștepți să treacă două ore şi tu să tot mai vibrezi betonul. Dacă știi că va fi o turnare lungă şi mare, angajează mai mulți muncitori betoniști. Cumpără sau închiriază destule vibratoare de beton, iar în ultimă instanţă cere un beton cu aditivi pentru a întârzia întărirea betonului. La turnarea betonului în mai multe straturi, vibratorul trebuie inserat în stratul precedent.

Între turnările succesive, să nu treacă mai mult de câteva zeci de minute. Ideal ar fi să nu treacă mai mult de 40-50 de minute între momentele turnării straturilor. În încheiere vreau să adaug că un corp masiv din beton se va întări din ce în ce mai greu pe măsură ce privim spre interior. El va pierde apă mai greu pentru că straturile exterioare întărite vor ţine apa în centrul corpului.

Vibrarea betonului în timp util după turnareSe pot introduce nişte ţevi de oţel cu găuri în masa betonului masiv interior pentru a asigura o ventilaţie naturală. Betoanele destinate construcțiilor hidrotehnice trebuie să prezinte pe lângă rezistenţă mecanică bună, rezistenţă la gelivitate, contracţie mică la întărire, permeabilitate mică şi o temperatură maximă acceptabilă în timpul întăririi. Cimentul din beton trebuie să degaje o cantitate limitată de caldură în timpul hidratării. În caz contrar este probabilă apariţia de fisuri în masa betonului. În concluzie, cu cât mai rapidă întărirea şi mai mare căldura de hidratare, cu atât mai prost betonul.

arhitecturalbetonmonolitomogenprefabricattimp întărire

  • Previous Surse de energie pentru o locuinţă sau gospodărie5 ani ago
  • Next Care sunt dimensiunile unui tir/camion?5 ani ago

4 Replys to “În cât timp se întăreşte betonul turnat?”

  1. Flaviani Renato spune:
    03/11/2019 la 11:30

    Bravo!Cineva care spune adevărul!Văd cum cresc blocurile în Brașov ,azi se toarnă betonul,mâine se decofrează.Mă întreb ce fac la un cutremur de 6 grade!O grămadă mare de moloz!

    Răspunde
    1. Alexandru Şerbuţă spune:
      04/11/2019 la 21:22

      Da, are legatura cu lipsa de aplicare a legii. Sunt niste tepari cu forme legale. Inspectoratul in constructii are o existenta simbolica.

      Răspunde
      1. Dan spune:
        01/03/2020 la 16:31

        Da, inspectorii in constructii ar trebui sa viziteze des santierele in lucru, blocurile care se fac in mare viteza si sa ia masuri

        Răspunde
    2. Dan spune:
      01/03/2020 la 16:29

      Corect!! O placa nu are voie sa fie decofrata minim 10 zile, timpul optim este 28-30 zile. Constructurii la 7 zile decofreaza plansee, sunt inconstienti ce se va petrece la un cutremur!! Ar trebui amedati, urmariti si reclamati sa se responsabilizeze!

      Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Caută cuvântul cheie care te interesează!

Newsletter

Loading

Postări recente

  • Adăpostirea în clădiri supraterane cu pereți groși 14/06/2022
  • Tehnici de motivare și automotivare în proiectele personale – 1/2 01/06/2022
  • Armătura din fier beton NU se mai reutilizează! 22/05/2022
  • Turnare placă de beton peste umplutură și peste fundație 14/05/2022
  • Când utilizăm elemente prefabricate din beton nearmat 13/05/2022
  • Care este rolul betonului de egalizare? 13/05/2022
  • Avantaje și dezavantaje când construiești o casă în regie proprie 12/05/2022
  • Cum funcționează rețeaua de canalizare? – 1/2 11/05/2022
  • Ancorarea corectă a structurilor metalice în fundații 11/05/2022
  • Piloni de lemn pentru fundații, structuri și împrejurimi 10/05/2022
  • Contactul între talpa fundației din beton și solul de fundare 07/05/2022
  • Care este cel mai bun loc pentru a amplasa un adăpost anti-atomic? 05/05/2022
  • De ce nu merită să utilizați BCA sau cărămidă eficientă, la exterior? 25/04/2022
  • Motivul pentru construcția unui adăpost anti-atomic pentru bombardament 25/04/2022
  • Cum reușesc clădirile să rămână în picioare? – 3/3 25/04/2022
  • Stratul de pietriș și ruperea capilarității de sub elementele de beton armat 22/04/2022
  • Cum reușesc clădirile să rămână în picioare? – 2/3 19/04/2022
  • Cum reușesc clădirile să rămână în picioare? – 1/3 19/04/2022
  • Cum se face testarea rezervoarelor de aer comprimat? 09/04/2022
  • Cum să treci de la planul de casă, la șantierul de construcții? 22/03/2022

Suport şi Resurse

  • Documente ( .pdf )
  • Densitatea materialelor
  • Definiţii
  • Căldura specifică

Ţinem legătura

  • Contact

Informații, cică utile

  • Despre mine
  • Idei de afaceri
  • Amnezia istorică
ipv6 ready