Vreau să scriu acest articol pentru a vă ajuta să înțelegeți niște aspecte de siguranță la locul de muncă. Însă și pentru a vă ajuta să înțelegeți la ce vă supuneți când această siguranță nu există. Procesul de prelucrare a metalelor, fie că este vorba de fuzionarea sau tăierea lor, generează întotdeauna gaze, funingine și particule foarte fine. Unele din aceste gaze sunt adăugate intenționat procesului de sudură, iar altele rezultă prin expunerea unor chimicale la temperaturi foarte mari. Vom vedea care este diferența între gazele toxice și cele mai puțin dăunătoare.
Gazele nu sunt singura problemă. De aceea vom discuta despre sisteme de exhaustare și protecție. O vom lua din aproape în aproape, de la gazele generate de arcul electric și până la ventilația responsabilă a atelierului. Sunt multe tipuri de particule prezente în atmosfera atelierului. Vom explica cum se pot filtra unele dintre ele și ce facem cu cele care nu se pot filtra. Nu există imposibilități, dar există soluții purtătoare de costuri prea crescute pentru a putea fi luate în seamă ca o potențială soluție. Aceste informații sunt foarte importante!
Ce gaze sunt utilizate pentru procesele de sudură?
În procesul de sudare a metalelor, se utilizează în principal dioxidul de carbon și argonul. Aceste gaze sunt incolore, inodore și insipide. Ele sunt oarecum inofensive pentru că se găsesc în mod natural în aerul pe care îl respiram în fiecare zi. O problemă poate să apară atunci când respirăm o concentrație prea mare. Se întamplă rar ca gazul utilizat pentru protecția băii de sudură să ne intoxice sau sufoce. Însă se poate întâmplă când sudăm în spații închise, precum rezervoare, conducte cu diametru mare sau subsoluri. Altădată, vom discuta și despre aceste situații.
În articolul 1n-cu3and – Pericolele care apar când sudăm sau tăiem metal în spații închise, voi scrie despre sudarea în spații închise. Am menționat aceste două gaze pentru că sunt cele mai utilizate, dar se mai pot utiliza și alte gaze de protecție precum heliul. Gazele de sudură nu sunt arse sau alterate de caldura băii de sudură. Unele procese, precum sudura cu electrod (111), sunt procese care topesc în baia de sudură un electrod și un strat de protecție. În articolul 1n-cu3and – Procesul de sudare cu electrod învelit (111) voi explica cât de toxică este această modalitate de a fuziona metalele.
Denumirea de fum este ceva generic. Acel fum ascunde multe pericole. Unele sunt pe termen scurt, iar altele pot provoca boli grave de care nu te mai poți trata. Fumul va provoacă doar arsuri și iritații ale căilor respiratorii în cantitati mici, dar poate provoca asfixierea și decesul în cantități mari. În 1n-cu3and – Efectele pe termen lung în urma expunerii la procesele de sudare voi explica efectele asupra sănătății ca urmare la expuneri pe termen lung. Este primul lucru pe care este bine să îl înțelegeți înainte de a te apuca să sudezi sau chiar înainte de a lua decizia să urmezi meseria de sudor.
Alte gaze generate de procesul de sudare sau tăiere
Atunci când sudăm sau tăiem, vom înfierbânta foarte tare piesele ce urmează să fie prelucrate. Această încălzire are loc ca urmare a procesului de sudare în sine sau a preîncălzirii înainte de sudare. Metalele au pe ele tot felul de oxizi sau uleiuri. Când acestea sunt încălzite, toate impuritățile de la suprafața metalului se vor transforma. Acestea vor lua formă solidă (zgură), lichidă sau gazoasă (fum). Impuritățile care se vaporizează se ridică și ajung parțial în plămânii sudorului. De aceea este recomandat să utilizăm un sistem de exhaustare.
Este nevoie să înțelegem că fluxul de aer al extractorului sau a sistemului de exhaustare, nu trebuie să fie foarte puternic pentru că pierdem și gazele de protecție despre care am vorbit un pic mai sus. De acelea încă avem nevoie. Chiar și în cazul sârmei tubulare sau a electrodului, fumul generat de topire trebuie să rămână până când baia de sudură se solidifică. El nu trebuie aspirat într-o fracțiune de secundă de extractor. Este un întreg cocktail de gaze și este important să se înțelegă necesitatea lor. De unele avem nevoie, de altele nu, dar sistemul de exhaustare nu acordă prioritate.
Însă având în vedere că ele sunt amestecate, nu le putem îndepărta imediat pe cele dăunatoare fără să le îndepărtăm și pe cele de protecție. Amplasarea extractorului trebuie să fie făcută în așa fel încât să extragem fumul, dar să putem să și sudăm și corect. Uneori acest lucru nu este complet posibil. Uneori este nevoie să ținem capul foarte aproape de arcul electric sau sudam într-un colț ori situație unde singura direcție a fumului este doar în spre fața sudorului. În subpunctul următor vom discuta despre unele produse auxilizare și cum ne putem proteja în altfel de situații.
Protecția locală față de gazele dăunătoare
Unele măști de sudură au opțiunea să fie echipate cu respirator. O să le găsiți sub denumirea de “mască cu ventilație forțată”. Acest accesoriu are un ventilator cu filtru de particule care injectează aer prin intermediul unei cutii mici. Cutia este fixată cu o curea în jurul brâului. Arată ca o borsetă, dar este amplasată la spate. Această cutie are un ventilator care introduce aer din zona spatelui sudorului și îl livrează prin intermediul unui tub flexibil unei măști pe care o poți fixa pe față, sub mască. I se zice incorect mască de oxigen, dar “oxigenul” este chiar aerul din atelier.
Chiar dacă are un filtru care oprește particulele mari, acestea nu sunt absolut eficiente și oricum nu filtrează din start toate gazele dăunătoare. Pentru a funcționa cum trebuie ca echipament de protecție, este nevoie să avem un aer curat în atelier. Dacă hala arată ca gura unui vulcan, atunci masca nu te poate ajuta foarte bine. Acestui accesoriu i se mai spune și protecție locală. Este incomod să o porți, mai ales când este cald și transpiri, dar vă recomand să o purtați atunci când este nevoie. Eu o port întotdeauna când sudez multistrat cu sârmă tubulară.
Pentru mine personal este și mai incomod pentru că port ochelari de vedere cu rezistență la impact și trebuie să-mi pun masca de fum, apoi ochelarii și în ultimul rând casca de sudură. Este un chin uneori când transpiri și nu te poți șterge oe față. Însă o port când este nevoie pentru că alternativa este mai rea și mai riscantă. Aceste accesorii de respirație pornesc de la câteva sute de lei și ajung până la câteva mii de lei. Majoritatea au filtre care se pot schimba. Furtunul are de regulă și unele cleme de prindere pe camașă sau halat pentru a sta ferm lipit de corp.
Ce facem cu aerul evacuat de extractor sau cu cel evacuat din atelier?
O practică greșită și nepăsătoare este lipsa ventilației cu totul. Unele ateliere deschid un geam sau o ușă, iar altele montează un ventilator industrial în una din ferestrele halei. Dacă doriți să vă opriți aici, eu vă recomand să deschideți ușa și să lasați gazele mai grele ca aerul să curgă prin partea de jos a ușii. Ferestrele înalte ale halelor nu ventilează gazele grele. Aceste practici sunt destul de ineficiente și scumpe. Se simte, mai ales iarna, când căldura este aruncată odată cu gazele. Acest lucru este valabil și vara când hala este echipată cu aer condiționat.
Pentru o ventilație corectă a atelierului avem nevoie de un sistem funcțional de ventilație. Acest sistem este compus dintr-un extractor cu recuperator de caldură și o rețea de tubulatură cu filtre. Rolul filtrelor este de a opri particulele solide din fum și de a le reține în interiorul filtrului. Dacă aceste filtre nu sunt existente și schimbate la timp, extractorul cu recuperator se va înfunda și nu va mai funcționa corect sau la capacitatea dorită. Vă recomand să urmăriți și proiectul 1n-cu3and – Filtru de particule și solide fine, cu funcționare pe apă. Este o soluție nouă la sistemele tradiționale.
În funcție de mărime, filtrele au nevoie de schimbare mai rar sau mai des, dar prețul pentru aceste filtre sunt cu cât mai rezonabile cu cât sunt mai mari. Sunt utilizate filtre de hârtie, similare cu cele de la motoarele camioanelor. Gazele evacuate de extractorul mobil sau direct din atmosfera atelierului ajung în tubulatura de metal sau din plastic trecând prin aceste filtre amplasate exact la gura de intrare a tubului. Apoi, exact înainte de intrarea în unitarea centrală a sistemului de exhaustare se mai aplasează un filtru pentru a compensa eventualele infiltrații prin tubulatură.
Regimul de funcționare a sistemului de exaustare
Sistemul de ventilație nu trebuie să funcționeze neapărat tot timpul. El poate fi prevăzut cu un senzor de particule, se poate conecta la rețeaua de aprindere a luminilor în hală sau poate fi pornit doar când sunt efectuate operațiuni care provoacă fum. Acest sistem funcționează într-un singur sens și nu trebuie confundat cu tubulatura pentru aer condiționat. Fumul este dus prin filtre spre exterior, în timp ce aerul condiționat are un flux invers. Tubulatura nu poate fi utilizată cu două destinații. Nici traseul tubururilor sau orificiile nu poate fi prea apropiate.
Tubulatura are un cost relativ mic, mai ales în cazul celor confecționate din tuburi de PVC. Eu personal, pentru un atelier mic de până în 300 de metri pătrați, aș utiliza tuburi de PVC. Însă pentru spații mai mari, deja este nevoie de tuburi metalice de diametre mai mari. Aici mă refer la tubulatură tip spiro. În 1n-cu3and – Materiale pentru sisteme de ventilație și condiționare a aerului, voi explica care sunt variantele constructive ale acestor tipuri de tubularuri de ventilație. Sistemul de exaustare va avea două tipuri de fluxuri de aer. Unul mai mare și mai lent, iar altul mai mic și mai rapid.
Nu vreau să confundați tubulatura extractorului care aspiră fumul de lângă bancul de sudură și tubulatura care se montează fix pe tavanul spațiului de producție. Până la urmă sunt similare și ajung în același loc, dar extractorul este mobil și se plimbă după sudor, în timp ce tubulatura de tavan este fixă. Cea fixă are o tubulatură mare și funcționează de regulă în regim permanent sau semipermanent. Cea mobilă ce face pe un tub cu diametru mic, viteză mare și flux mai mare, dar într-un regim temporar. Îi putem spune chiar sporadic.