Constructosu'
  • Scopul
  • Articole
  • Ofertă
    • Consultanță
    • Advertoriale
  • Utilaje DIY
    • Circular cu masă
    • Fierăstrăul cu bandă
    • Aparat de sudură I
    • Aparat de sudură II
    • Compresor
    • Strung metal
    • Maşină de roluit
    • Mașină de îndoit profile
    • Berbec piloni
    • Tractor articulat cu șenile
  • Proiecte
    • Casă cu atelier
    • Ușă de garaj
    • Cutie fotografie de produs
Amenajări interioare , Rigips

Tipurile de plăci de rigips sau gips carton

by Alexandru Şerbuţă martie 26, 2018 4 Comments
Tipurile de plăci de rigips sau gips carton

Plăcile de rigips pot părea toate la fel, mai ales când sunt sub un strat de lavibil, vopsea sau tapet. Însă ele nu sunt chiar identice. Furnizorii de plăci de gips-carton au dezvoltat nişte produse, cu anumite proprietăţi, iar aceste produse au fost marcate pentru a fi uşor recunoscute. Este vorba de un marcaj de culoare şi în continuare le voi lista împreună cu poze și explicații. Am să omit plăcile de gips-carton cu protecție la radiații, chiar dacă sunt plăci care conțin și ipsos.

Cunoașterea acestor tipuri de plăci o să vă ajute să construiți mai bine, mai corect și mai eficient. Vă va ajuta să găsiți soluții pentru unele provocări care apar în unele aplicații rezidențiale sau industriale. Plăcile de rigips sunt materiale des utilizate în aplicații rezidențiale, comerciale și industriale. Am scris acest articol mai mult ca un suport pentru viitoare proiecte. Voi pomeni atunci unele funcționalități și vreau să știți de unde puteți accesa aceste informații făcând trimitere aici. Unele din aceste informații pot fi găsite și pe paginile producătorilor.

Plăcile de gips-carton normale – rigips

Plăcile de rigips normale au gips sau altfel spus, ipsos de modelaj, între două foi de hârtie cartonată, groasă, îmbibată cu un strat foarte subţire de ceară. Ceara din compoziția cartonului oferă o oarecare rezistență la umiditate. Acestă protecție la umiditate este menită pentru a proteja placa în timpul depozitării și la montaj. Când montăm secțiunea de rigips pe dulapii de lemn sau pe profilele metalice, ea va fi mânjită de ipsos umed, glet, lavabil sau alte maclavais-uri ce conţin apă sau alte lichide.

Hârtia sau cartonul trebuie să fie destul de permeabilă cât să aibă aderenţă, dar nu trebuie să se înmoaie așa de tare încât placa să-ți piardă integritatea structurală. Aceste plăci sunt și cele mai ieftine dintre toate celelalte tipuri, dar și cele mai utilizate. Diferența de preț nu este foarte mare, dar ea există. Pentru suprafețe mari se pot observa niște pierderi financiare mari dacă alegem alt tip decât cel necesar pentru acea aplicație.

Plăci normale de gips cartonNu există gips sau ipsos rezistent la foc sau la umiditate, dar există materiale care se pun în compoziția lui, iar ele pot schimba întreaga proprietate a unui produs. În cazul plăcii de gips-carton normal, acest gips nu mai are nimic în compoziție. În timp ce toate celelalte tipuri de gips carton au aditivi chimici și fibre de sticlă. Însă placa normală de rigips nu are nimic în ea. Între cele două foi de hârtie se va afla gips și aer. Cam 50% din volum este ocupat de gips și restul de aer.

Plăcile de gips-carton cu protecţie la foc – rigips

Plăcile de gips-carton rezistente la foc au o poveste mai lungă. Înainte să ştim că azbestul provoacă cancer pulmonar şi insuficineţă respiratorie. El era folosit în plăcile de rigips anti-incendiu pentru că azbestul nu arde. De mulţi ani nu se mai produc plăci de rigips cu azbest. Azbestul nu se mai foloseşte deloc ca material de construcţii. Plăcile oferă o protecţie la foc de aproximativ 30 de minute, fiind adevărat că unii producători spun că placile lor protejează împotriva focului timp de 4 ore, în funcție de grosime.

Având în vedere că nu vă vorbesc despre un produs anume, nu doresc să intru în detalii. Aceste plăci anti-incendiu nu vor funcționa dacă nu sunt montate corespunzător. În cazul pereților construiți cu rigips roz, trebuie să utilizăm un chit anti-incendiu. Rolul acestui chit este să facă peretele să se comporte ca un întreg, formând o barieră de incendiu. Având un perete închis ermetic, incendiu nu este alimentat cu oxigen, fumul nu intră prin perete în partea opusă incendiului. Chitul trebuie să reziste o durată și la o temperatură cel puțin egală cu cea a plăcii de rigips.

Perete pentru protecție la incendiu din gips carton rozPrezența acestui tip de adeziv rezistent la temperaturi mari este obligatorie. Dacă nu îl aveți, atunci puteți să considerați că peretele nu este rezistent la incendiu. Atenție la produsul pe care îl achiziționați, unele au protecția de clasă A1, altele deși sunt anti-foc au doar protecție A2. Un nivel mai sus în materie de protecție la incediu îl reprezintă plăcile de fibre ceramice. Aceste plăci rezistă la 1500 de grade Celsius. Pentru mine, o persoană care sudează cu 4-500 de Amperi, acesta este un material de construcții de la zei.

Plăcile de gips-carton cu izolaţie acustică – rigips

Vreau să atrag atenția asupra fotografiei de mai jos care are o placă mov albăstruie în partea de jos a peretelui, în timp ce în partea de sus s-a utilizat o placă normală de gips-carton. Motivul este că sursa de sunet va fi poziționată doar în partea de jos, iar amplasarea plăcilor cu izolație acustică doar până la o anumită înălțime este suficientă. Este foarte des întâlnit să se utilizeze combinații de tipuri de plăci. Astfel de combinații pot fi foarte utile și economice, cu perspectiva obținerii celor mai bune rezultate. Acest combinații pot fi făcute și cu alte tipuri de plăci care nu conțin deloc gips, precum cele din OSB.

O combinație interesantă este cea cu plăci de fibre de ceramică. Unele plăci eu nişte goluri în ele şi fac ca sunetul să circule prin ele. În acest fel, unele sunete vor fi slăbite considerabil la trecerea prin peretele de rigips. Dar majoritatea plăcilor au o hârtie specială care încetineşte vibraţia sonoră la trecerea prin perete. Se folosesc în special la spitale, hoteluri, birouri, săli de cinema, etc. În cazul renovărilor este un produs potrivit pentru îmbunătăţirea performanţei acustice a unor pereţi existenţi.

Amenajări interioare cu gips carton acusticDacă este instalat corect, împreună cu vata minerală şerpuită, poate izola complet fonic o cameră. În cazul în care nu o izolează complet, face din acel spaţiu un loc cu intimitate pentru că distorsionează destul de mult vocile pentru a mai fi auzite şi înţelese pe partea cealaltă a peretelui. În articolul 1n-cu3and – Cum să amenajezi un studio audio pentru înregistrări?, o să discutăm mai concret despre cum să izolăm fonic. Din amenajarea studioului de înregistrări o să răsară și un proiect, iar principalul material folosit o să fie rigipsul cu protecție acustică.

Plăcile de gips-carton cu rezistență la impact – rigips

Plăcile cu rezistență la impact sunt niște plăci din gips-carton cu miez de gips de înaltă densitate densitate. Densitatea ipsosului întărit de regulă la plăcile de gips carton estede 850 Kg pe metru cub. Densitatea ipsosului din aceste plăci rezistente la impact ajunge și la 1500 de Kg pe metru cub. În plus, gipsul este puternic aditivat impotriva umezelii. Unii producători armează acest plăci cu polimeri. Acești polimeri pot avea o rezistență la tensiune de 3 ori mai mare decât orice oțel. Alții utilizează  fibre celulozice tari sau fibră de sticlă.

Sunt tot felul de denumiri comerciale aduce miezului din aceste plăci. Plăcile sunt dezvoltate pentru aplicații cu solicitării intense și extreme precum furtunile, exploziile foarte ușoare sau locuri unde pereții sunt supuși loviturilor dure și repetitive. Astfel de locuri pot fi spitalele, muzeele, sălile de sport, scolile sau orice alt loc pe care oamenii nu îl tratează ca și cum ar fi al lor. După cum v-ați dat seama, aceste plăci sunt mai grele decât celelalte tipuri. Acest lucru este un dezavantaj minor alături de faptul că plăcile cu protecție la impact sunt cele mai scumpe dintre toate celelalte tipuri de plăci de rigips.

 

Avantaje sunt destule pentru că acest tip de placă are o excelentă stabilitate dimensională, rezistență la străpungere, rezistență la smulgere, protecție acustică și rezistență la foc. Nuanţele culorilor precum, roj, verde, mov, vor mai varia în funcţie de producător, an, lot, etc., însă întotdeauna sunt uşor de recunoscut. În cazul plăcilor de gips-carton rezistente la impact nu cred ca s-a ajuns la un consens. Unele sunt albe, altele galben-pui, am văzut și unele de coloare crem spălăcit sau maro.

Plăcile de gips-carton cu protecţie la umiditate – rigips

Majoritatea producătorilor fac aceste plăci rezistente şi la umiditate şi la incendiu. Ele au aproximativ aceleaşi fibre în compoziţie. Nu uitați însă de chitul pentru incendiu. Plăcile de gips-carton verzi sunt des folosite în bai, bucătării, fie că sunt comerciale sau rezidenţiale. O altă întrebuințare a rigipsului cu protecție la umiditate este amplasarea lui la fereastră sau acolo unde există riscul ca apa de ploaie să se prelingă pe perete. Gips-cartonul cu protecție la umiditate se poate amplasa oriunde în casă.

Uneori, acest lucru poate reprezenta o cheltuială mare și nejustificată. Alteori, în funcție de locația geografică, umiditatea este foarte mare și este recomandat să construim chiar în acest fel. Foarte des întâlnesc spații de lucru construite cu rigips. Dacă în acel spațiu de lucru este tot timpul umezează, aburi sau jeturi de apă care pot ajunge să stropească pereții, atunci utilizarea acestui tip de rigips este chiar recomandat.

Placa din gips carton cu protectie la umiditate

Un exemplu foarte bun este amenajarea unei piscine interioare, chiar dacă apa nu va ajunge la pereți. În acel spațiu vom avea o umiditate foarte crescută. Aceste plăci de gips carton sunt confecționate pentru umiditate. Dacă se pune problema condensului și formarea apei pe perete atunci protecția la umiditate nu ne va mai ajuta așa de mult. Acest lucru este mai ales valabil dacă condensul se formează în mod permanent.

Concluzie

Fiecare placă de rigips are rolul ei. Ele se folosesc în anumite zone ale casei după cum am silabisit mai sus. Plăcile de rigips, mai ales cele speciale sunt destul de scumpe. Nu trebuie utilizate fără rost pentru că pot urca mult prețul final al amenajărilor interioare. În articolul 1n-cu3and – Utilizarea gips-cartonului la construcția unei locuințe am să mă concentrez pe micile explicații de întrebuințare pe care le-am oferit mai sus pentru o imagine mult mult mai clară. Uneori faci mai mult rău decât bine când utilizezi plăci de rigips în mod incorect, iar asta pe lângă costul crescut.

Chiar dacă acum știți pentru ce sunt plăcile este bine să înțelegeți și felul în care ele trebuiesc montate. Vă recomand și lectura articolului despre utilizare. Ele vin la pachet, într-un fel. Mai sunt și alte tipuri de plăci de gips carton, însă nu au neapătat o culoare anume. De exemplu, există un tip care nu conține hârtie deloc. Gipsul este pus între două foi de fibra de sticlă. Ele sunt mai rezistente ca toate cele din hârtie, doar că sunt ceva mai texturate și trebuie chituite pe toată suprafața înainte de a aplica lavabilul.

amenajăricartongipsgips-cartoninterioarerigips

  • Previous Acoperirea minimă cu beton a armăturii4 ani ago
  • Next Ce înseamnă să ai cu adevărat o casă pasivă?4 ani ago

4 Replys to “Tipurile de plăci de rigips sau gips carton”

  1. Victor Dan iamandi spune:
    15/08/2019 la 10:11

    Mi-au placut explicatiile.Concise,precise, la obiect.Fara un limbaj pretențios.Bravo! Am o intrebare: există un tip de gips carton cu o greutate redusă,pentru placari de tavan prin lipire(cu Rifix,Perlfix,etc)?Din cate stiu eu , nu,însă o doamna arhitect pretinde că ar exista.

    Răspunde
    1. Alexandru Şerbuţă spune:
      15/08/2019 la 20:31

      Există, dar nu este doar gips carton. Ce ma ingrijoreaza pe mine este felul în care vrei tu să aplici. Cred că o să faci o ditamai greșeala și o să se lase cu mucegai.

      Răspunde
  2. Daniela spune:
    18/01/2020 la 02:51

    Am izolat fonic tavanul cu placa rigips si vata sticlata…este normal ca mai ales seara cand e liniste sa aud “trosnete/fosnete”…ca stau cu frica sa nu-mi cada tavanul in cap.

    Răspunde
    1. Alexandru Şerbuţă spune:
      18/01/2020 la 18:46

      Nu, nu este normal, dar depinde de context. Adică acel tavan fals este fixat în ceva, iar dacă acel ceva se dilată și contractă ca urmare a schimbărilor de temperatură, este posibil să produce ceva zgomote. Și mobila trosnește prin casă din când în când. Depinde cât de puternice sunt și cât de dese.

      Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Caută cuvântul cheie care te interesează!

Newsletter

Loading

Postări recente

  • Turnare placă de beton peste umplutură și peste fundație 14/05/2022
  • Când utilizăm elemente prefabricate din beton nearmat 13/05/2022
  • Care este rolul betonului de egalizare? 13/05/2022
  • Avantaje și dezavantaje când construiești o casă în regie proprie 12/05/2022
  • Cum funcționează rețeaua de canalizare? – 1/2 11/05/2022
  • Ancorarea corectă a structurilor metalice în fundații 11/05/2022
  • Piloni de lemn pentru fundații, structuri și împrejurimi 10/05/2022
  • Contactul între talpa fundației din beton și solul de fundare 07/05/2022
  • Care este cel mai bun loc pentru a amplasa un adăpost anti-atomic? 05/05/2022
  • De ce nu merită să utilizați BCA sau cărămidă eficientă, la exterior? 25/04/2022
  • Motivul pentru construcția unui adăpost anti-atomic pentru bombardament 25/04/2022
  • Cum reușesc clădirile să rămână în picioare? – 3/3 25/04/2022
  • Stratul de pietriș și ruperea capilarității de sub elementele de beton armat 22/04/2022
  • Cum reușesc clădirile să rămână în picioare? – 2/3 19/04/2022
  • Cum reușesc clădirile să rămână în picioare? – 1/3 19/04/2022
  • Cum se face testarea rezervoarelor de aer comprimat? 09/04/2022
  • Cum să treci de la planul de casă, la șantierul de construcții? 22/03/2022
  • Desfacerea nișelor ce protejează coloanele din apartamente 05/03/2022
  • Ce face bazinul temporar de colectare a apei drenate din sol? 01/03/2022
  • De ce ar trebui să instalezi un cămin cu vizitare, pentru canalizare? 01/03/2022

Suport şi Resurse

  • Documente ( .pdf )
  • Densitatea materialelor
  • Definiţii
  • Căldura specifică

Ţinem legătura

  • Contact

Informații, cică utile

  • Despre mine
  • Idei de afaceri
  • Amnezia istorică
ipv6 ready