La noi prin țară, majoritatea spațiilor de locuit sunt destul de vechi. Multe dintre ele sunt construite de mai bine de 50 de ani. Pe vremea când nu prea se utiliza aerul condiționat, internetul sau canalizarea. În acest articol am să încerc să pictez o imagine clară despre necesitățile de infrastructură pentru o viață modernă. Ne vom pregăti un pic și pentru viitor și la felul prin care putem să anticipăm viitoarele nevoi. Ideea principală este de a forma o idee despre planificarea unei construcții înainte de a se trece efectiv la construcție.
[adinserter block=”3″]
Unele principii se aplică și în cazul unor cartiere rezidențiale sau a unor clădiri comerciale multietajate. Existența utilităților disponibile influențează serios prețul unui teren sau a unui imobil. Însă eu recomand să vă construiți propriile utilități pentru că astfel o să puteți obține și calitate. Vânzătorilor de terenuri le place să vândă ceva scump, fără să măsoare calitate acelor utilități. Există și acest aspect. Să vedem care sunt utilitățile necesare pentru un mediu rezidențial modern.
Drumul de access până la marginea proprietății
Poate că acest element este cel mai important pentru multe din proprietățile din mediul rural. Aș vrea însă să atrag atenția asupra unor lucruri legate de drumul de acces. În Romania, autoritățile construiesc drumuri inutile și apoi le distrug cu șanțuri. Sunt de proastă calitate și sunt greșit dimensionate. Presupunerea care se face foarte des este ca este nevoie de un drum asfaltat. Drumul asfaltat este pentru viteza, eficiență și confort. Pentru a ajunge la terenul și la casa ta nu ai nevoie decât de un drum minimal.
[adinserter block=”3″]
Drumurile din asfalt nu sunt foarte durabile, dar sunt scumpe. În articolul 1n-cu3and – Care este diferența între un drum asfaltat și unul din beton? voi explica câteva lucruri despre costurile unui drum asfaltat. Am spus că drumul este cel mai important element pentru că pentru a putea locui undeva trebuie să ai acces pe acel teren. Se poate argumenta faptul că următorul subpunct al articolului este cel mai important element al unui mediu rezidențial modern. Însă eu consider că dacă nu ai access pe terenul tău, următorul subpunct nu va fi așa de relevant.
Există și situația în care accesul pe teren este posibil și fără drum de acces, dar nu pe toată durata anului. În acest caz, am luat cuvântul modern și l-am aruncat pe geam. Când ai acces la infrastructura rutieră ai totodată acces la salvare, servicii postale și de curierat, pompieri, etc. Sunt situații în care o casă sau un grup de case se pot construi fără ca ele să aiba acces la rețeaua de distribuție a energiei electrice. Însă cumva trebuie să poți accesa terenul.
Branșamentul la rețeaua națională de alimentare cu energie electrică
Pentru moment vom considera că este posibil un bransament electric. În principiu avem trei opțiuni. Prima opțiune presupune racordarea de la rețeaua stradală de pe stâlpi. Evident aici vorbim de joasă tensine, adica JT cu voltaje de 240V pe monofazat sau de 400 de volți pe trifazat. Puterea acestui tip de bransament poate fi de maxim 11 kW pentru bransamentul monofazat și de 15 kw pentru cel trifazat. Pentru o casă care nu se încălzește cu ajutorul unei centrale electrice sau care nu are un consum mare, precum o activitate economica în curte, aceste puteri sunt suficiente.
[adinserter block=”3″]
A doua variantă are două aspecte. Dacă doriți o putere mai mare de 15 kW, atunci este nevoie să îngropați un cablu separat de la transformator până la limita de proprietate. Acest cablu este neaparat trifazic, iar din el se poate obține și curent monofazic. Al doilea aspect face referire la faptul că această racordare cu cablu separat poate avea loc doar dacă distanța dintre transformator și limita de proprietate este de maxim 800 de metri. Pentru o distanță mai mare de atât, pierderile, costurile și căderea de tensiune devin neeconomice. Pentru distanțe de peste 800 de metri ajungem la varianta 3.
Această variantă presupune lungirea circuitului de medie tensiune care are 20.000 de volți, până foarte aproape de limita proprietății și instalarea unui transformator. Varianta 3 este oarecum nerecomandată de mine din cauza corupției din sectorul energetic și a umflării prețurilor pentru un astfel de proiect. Este nevoie să mergeți cu DNA-ul de mână la electrica și nici atunci nu se rezolvă mare lucru pentru că se ajunge să ți se impună niște costuri foarte mari nerealiste.
Accesul la apa potabilă
Apa este indispensabilă vieții, iar în unele cazuri ea nu este diaponibilă în locația unde dorim să construim sau să modernizăm o casă. Sunt câteva soluții și aș vrea să le recunoaștem. Evident că cel mai ușor ar fi să iasă o țeavă din pământ și să curgă apă potabilă de la robinet. Lucruri nu stau întotdeauna așa chiar și când locuiești în oraș. La noi în țară, ca și în alte țări europene se cumpără apă la sticlă de plastic pentru că apa de la robinet este pur și simplu nepotabilă. În unele cazuri, pentru unele persoane, chiar și spălatul cu această apă este dăunatoare.
[adinserter block=”3″]
Din cauza poluării din ultimele decenii, ideea de apă curată a devenit o utopie. De regulă, apa potabilă provine din sol. Pânza freatică oferă o apa de o calitate foarte bună. Problema apare atunci când această pânză freatică este contaminata, dar și când rețeaua de distribuție afectează apa pe drum. Recomandarea mea este să forați un put propriu până la prima sau la a doua panză freatică. Aceste foraje sunt destul de scumpe, de la câteva sute de euro până la câteva zeci de mii de euro în funcție de zonă, adâncime și solul în care se forează.
Astfel am explicat primele două opțiuni. Apa de la rețea care de cele mai multe ori lasă de dorit și apa dintr-un foraj propriu care are de regulă o calitate foarte bună, dar care este scumpă uneori. A treia opțiune presupune captarea apei de ploaie și stocarea ei. Acest tip de înmagazinare a apei presupune un tratament al apei. Aceste tratamente se fac prin elemente active. Dacă te îngrijești să captezi destulă apă de ploaie și zapadă, atunci nu vei avea probleme cu apa.
Accesul la internet și la rețelele de telecomunicații
Este aproape esențial să poți comunica sau să poți accesa resursele din rețeaua de internet. La fel de importantă este și acoperirea pentru rețeaua de telefonie mobilă. Sunt unii oameni care doresc o cabană sau o casa într-o zonă unde nu este semnal la telefon. Apreciez acest aspect de retragere temporară și relaxare, dar vremurile și situația economică nu ne permite să nu avem acces la piețe și la locuri de muncă dacă nu avem acces și la o formă de comunicare. Puțini oameni mai au telefon fix.
[adinserter block=”3″]
Mulți din cei care încă mai au telefon fix îl au pentru că le-a fost băgat pe gât de către furnizorul de internet sau TV. Nici televizorul nu mai este ce a fost. În 2017 suma plăților pentru reclame din sectorul online a depășit-o pe cea din sectorul TV. Motivul este că lumea nu prea se mai uită la televizor. Nu dețin o statistică prea recentă, însă cred că acesta este trendul. Cu toate astea, în România sunt mai mulți care se uită la TV decât în alte țări civilizate.
Apoi sunt cei care lucrează de acasă. La noi în țară, o industrie în continuă expansiune si destul de profitabila este industria IT. Mulți din acești ingineri de soft pot și vor să lucreze de acasă. Apoi sunt artiștii și persoanele creative care au nevoie de un atelier sau mic spațiu de producție. La noi în țara sunt rămășițe de spații industriale mari. Întreprinzătorul român are nevoie de conectare digitală la o piață online din locul de unde el poate să lucreze pentru mica producție. Cred că acesta este un trend internațional, nu doar ceva specific României.
Canalizarea proprie sau de la infrastructura
Ultimul lucru despre care vom discuta este canalizarea. Probabil că unii dintre voi o să contestați faptul că am lasat-o la urmă. Am făcut asta pentru că dacă nu ai canalizare de la oraș, atunci poți să-ți instalezi o fosă septică în curte. Lipsa canalizării în imobil ține mai mult de lipsa de educație și mai puțin de imposibilități tehnice de amplasare a unei fose septice. Acestă lipsă ține mai puțin de lipsa de bani. O fosă septică de dimensiuni modeste, adică pentru 2-3 persoane este mai ieftină ca un telefon mobil la modă. Acest preț include produsele, transportul și punerea în funcțiune.
[adinserter block=”3″]
Cu toate astea, mulți proprietari preferă telefonul. Dacă ai un teren destul de mare, problema canalizării poate fi destul de rapid și ieftin rezolvată. Celelalte elemente de infrastructură nu sunt la fel de rapide și de ieftine. Alternativele la cele prezentate mai sus vor fi destul de scumpe. Drumul construit singur este scump pentru o familie sau o persoană individuală chiar dacă îl construiești exact pe nevoile tale. Sistemele fotovoltaice capabile să echivaleze un branșament electric sunt destul de scumpe și necesită mentenență periodică.
Unele foraje pot costa între câteva sute de euro și câteva zeci de mii de euro în funcție de adâncimea pânzei freatice. În România o ducem relativ bine cu telecomunicațiile, aș putea să spun că uneori poate fi o soluție un pic mai scumpă decât cea a canalizării. Alteori sunt chiar foarte ieftine în funcție de distanța de un turn de telecomunicații. În încheiere aș vrea să menționez că rețeaua de canalizare, fie ea proprie sau publică, nu este făcută pentru drenajul apei de ploaie. Acest lucru este foarte important de înțeles pentru o funcționarea corectă.